Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ministrul Sănătății, despre pașaportul COVID pe teritoriul național. Posibile noi restricții în discuții la Guvern

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că, în prezent, coaliţia de guvernare discută despre obligativitatea introducerii paşaportului COVID pe teritoriul naţional pentru accesul în anumite locaţii publice.

Potrivit acesteia, măsura va fi dispusă doar în funcţie de incidenţa şi evoluţia pandemiei în România.

„Toate măsurile de prevenţie pe care le luăm de acum înainte în primul rând vor avea legătură cu rata de incidenţă. Atunci când cifrele vor creşte cred că este important să fim mai responsabili şi să aplicăm şi alte măsuri pe lângă purtarea măştii în interior, distanţarea fizică şi măsurile de igienă. În momentul acesta, cifrele încă arată rezonabil, se observă tendinţă de creştere dar încă arată rezonabil dar cred că trebuie să fim să mai aplicăm şi alte mijloace de prevenţie.

În momentul ăsta, scenariile care se discută au mai degrabă legătură cu paşaportul covid, adică cel care certifică vaccinare, testare sau trecere prin boală, şi avem în lucru împreună cu DSU o modificare legislativă prin care acest paşaport covid să poată fi utilizat şi în interiorul ţării, aşa încât să creăm baza legală pentru verificarea acestui paşaport covid. Efectiv unde şi cum vom implementa aceste măsuri de prevenţie va depinde de evoluţia pandemiei dar trebuie să fim pregătiţi.

În funcţie de evoluţia pandemiei, să hotărâm care sunt spaţiile care vor necesita, pentru a avea accesul în ele, paşaportul covid şi care sunt activităţile. Evident că sunt anumite activităţi cu un risc mai mare, cum sunt restaurantele, discotecile, barurile, şi sunt activităţi cu un risc mai mic, cum sunt sălile de teatru, poate acolo unde nu este neapărat o aglomeraţie foarte mare”, a spus ministrul.

Cum va stimula Guvernul vaccinarea în România

„Putem da aceste măsuri de stimulare a vaccinării, cum sunt cele pe care le-am propus şi pentru care există deja un consens la nivelul coaliţiei: acele bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează de acum înainte, organizarea de loterii. Da, valoarea pe care o estimăm pentru bonurile de masă este de aproximativ 100 de lei. Şi cum se vor acorda ele efectiv? Unde mă duc?

Beneficiarii sunt cei care se vaccinează de acum înainte cu doză completă. Adică la prima doză de Johnson sau la a 2-a doză de Pfizer sau de Moderna, cele 3 principale vaccinuri care sunt utilizate în acest moment la noi în ţară, persoana vaccinată va primi bonurile de masă în valoare de aproximativ 100 de lei, rămâne de văzut valoarea exactă… Noi aşa plănuim, să le facem accesibile, prin Direcţiile de Sănătate Publică, tuturor centrelor de vaccinare. În momentul acesta, ne gândim la loterie nu neapărat la tombolă, aşa încât să fie recompensaţi toţi cei care s-au vaccinat de la începutul campaniei până acum.

Urmează să discutăm cu instituţiile care pot organiza astfel de loterii, pentru că avem pe de o parte modelul loteriei bonurilor fiscale, pe de altă parte modelul implementat de Loteria Română, şi atunci partea operaţională urmează să fie agreată cu instituţiile. Impactul bugetar al acestor tombole care da, este din bani publici, trebuie să menţionez că orice investiţie, trebuie să o vedem ca pe o investiţie în a vaccina o persoană, este mult, mult mai mică decât tratamentul pe care acea persoană trebuie să îl primească şi costul tratamentului dacă ajunge în spital sau Doamne Fereşte, dacă ajunge într-o secţie de terapie intensivă.

Deci nu cred că este o risipă, cred că este o investiţie. Costul mediu al unui pacient internat în Terapie Intensivă poate să ajungă până la 20-22.000 de euro, al unui pacient infectat cu covid. Avem pregătită o ordonanţă prin care introducem vaccinarea în ambulatoriile spitalelor, tocmai pentru a face foarte facilă vaccinarea pacienţilor cronici, cei care vizitează foarte des ambulatoriile pentru tratament, pentru consultaţii, pentru reţetele recurente. Şi introducem şi vaccinarea la domiciliu efectuată de către medicii de familie care va fi plătită cu 50% mai mult decât vaccinarea în cabinetul medical”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, în emisiunea OFF/On The Record pe Aleph News.

Care este situaţia vaccinării în România

„Cazurile sunt în creştere. Sunt peste 300 de cazuri pe zi. Suntem la începutul valului 4 al pandemiei. Cei mai afectaţi de valul 4 sunt nevaccinaţii. Persoanele vaccinate complet nu au de ce să se teamă. Este bine că avem peste 30% din vaccinaţi peste 40-5- de ani. Aspectul nefavorabil este că valul 4 este cu tulpina Delta care are o contagiozitate foarte marte. Un nevaccinat transmite infecţia cu tulpina Delta la 6-8 persoane. Vaccinarea trebuie accelerată la nivelul medicilor de familie şi a celor din ambulatoriu. Accelerăm vaccinarea în şcoli, în rural vaccinăm cu echipe mobile. 35-37% din populaţia de peste 50 de ani este vaccinată. 2,76% din copiii între 12 şi 15 ani s-au vaccinat. 16,4% din copiii între 16 şi 19 ani s-au vaccinat. Părinţii trebuie să ştie că vaccinarea copiilor este sigură. Ministrul Educaţiei va începe o anchetă pe vaccinarea cadrelor didactice. 70% dintre medici s-au vaccinat până acum cu o doză completă, 58% dintre asistenţii medicali şi 50% dintre infirmieri şi brancardieri s-au vaccinat. Vaccinarea la ţară depinde de oamenii dornici de a ajuta din comunitatea locală. Am vaccinat şi cu primari PSD, şi cu primari PNL şi cu primari USR PLUS”, a mai spus Mihăilă.

sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate