Ministrul Sănătății: România poate trata în acest moment 23 de mari arși. Statul nu a tras concluzii după Cazul ”Colectiv”
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat la Digi24 că ”România poate trata în acest moment 23 de mari arși” și că în aceste condiții, în cazul unei tragedii similare cu cea de la ”Colectiv”, ar trebui să apeleze imediat la alte țări. Ea a recunoscut că o tragedie similară s-ar putea întâmpla în același fel.
Declarațiile au fost făcute în condițiile în care ziarul Libertatea a publicat joi imagini tulburătoare de acum 4 ani, ținute până acum la secret.
Vezi și: VIDEO: Filmul secret al intervenției de la Colectiv, realizat de ISU, ținut ascuns timp de 4 ani. Ce surprind imaginile
În această înregistrare se vede haosul care a domnit în primele minute ale intervenției de la incendiul din seara zilei de 30 octombrie 2015.
Ele nu au ajuns la procurorii care au anchetat cazul Colectiv, deoarece au fost ascunse de superiorii subofițerului de la ISU.
Comentatorii postului au subliniat că imaginile cu salvatorii în degringoladă sunt suprinse pe timp de pace... ”Imaginați-vă ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur, Doamne ferește”.
Autoritățile au inaugurat recetn o secție de mari arși la Iași, dar aceasta nu este funcțională din cauza unor disfuncționalități.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)