Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ministrul Sănătăţii: Se fac demersuri pentru a aduce, în procedură de urgenţă, citostaticele care lipsesc din spitale

Publicat

medicamenteMinistrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat miercuri, la Palatul Parlamentului, că în prezent se fac demersuri pentru a aduce în procedură de urgență la Unifarm citostaticele care lipsesc din spitale pentru tratamentul pacienților cu afecțiuni oncologice.

„Mi-ar plăcea să spun că am soluții pentru toate medicamentele care lipsesc din sistem, mi-ar plăcea să pot face acest lucru, dar ceea ce pot să vă spun este că Ministerul Sănătății devine un jucător activ în aceste probleme și, prin Unifarm, prin Agenția Națională a Medicamentului, căutăm soluții pentru a rezolva aceste probleme. La momentul de față, suntem în discuții pentru a aduce în procedură de urgență la Unifarm citostaticele care lipsesc. În același timp, știu că există o problemă cu Rivotrilul, pe care mi-au ridicat-o foarte mulți pacienți. (…). Și pentru Rivotril în momentul de față Unifarm caută un producător de Clonazepam care să aducă acest medicament în România. Ceea ce vreau să precizez este faptul că el nu a fost scos de pe listă, ci practic firma importatoare l-a retras de pe piață și noi căutăm soluții pentru a-l înlocui. La fel se va întâmpla cu toate medicamentele care vor fi retrase de pe piață, noi le monitorizăm foarte atent, chiar am luat în calcul pentru medicamentele care pleacă la comerț intracomunitar să găsim măsuri pentru a limita acest lucru”, a spus ministrul Sănătății.

Florian Bodog a amintit că va constitui un grup de lucru format din specialiști, care să elaboreze protocoalele pentru oncologie.

„Planul național de cancer este în discuția comisiilor de specialitate. Așa cum știți, comisiile de specialitate sunt bulversate din cauza reglementărilor cu privire la incompatibilități, cu privire la responsabilitatea relativ redusă a cadrelor medicale, a profesorilor, de a participa la acestea din cauza problemelor legate de incompatibilități. În momentul de față, voi constitui un grup de lucru care să lucreze la protocoalele pentru oncologie și la celelalte protocoale care sunt necesare pentru prescripția directă a medicamentelor”, a precizat ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit lui Bodog, din acest grup tehnic de lucru vor face parte specialiști în domeniu din toate regiunile țării, deoarece este nevoie de protocoale terapeutice care să fie favorabile pacienților.

„Comisiile de specialitate de la MS sunt în momentul de față în majoritate dizolvate (…). Atunci, vom lucra pe acest format de grup tehnic de lucru pentru a elabora protocoale — protocoalele există, nu e niciun secret, sunt protocoalele europene, doar că trebuie să le adaptăm la piața românească. Ceea ce cred eu că e important este faptul că specialiștii — care au fost la CNAS și care au deja o expertiză cu privire la prescripția acestor medicamente și la modul de acțiune și la rezultatul acestora, dar și clinicienii, care sunt în spital, care le-au utilizat și au văzut evoluția pacienților — trebuie să aibă un cuvânt de spus”, a explicat ministrul.

Florian Bodog a precizat că se merge pe formatul de grup tehnic de lucru pentru a evita situațiile în care se află specialiștii care au și contracte cu companii farmaceutice, însă aceștia se vor abține la vot în momentul în care se va discuta cu privire la un produs al companiei cu care au contract.

„Avem de modificat 17 acte normative subsecvente care sunt în curs de modificare și avem de elaborat aceste protocoale terapeutice. Pentru că altfel, la prescripție, vor exista probleme și astfel pacienții vor avea probleme”, a subliniat ministrul Sănătății, care și-a exprimat speranța că până la 1 martie situația va fi clarificată.

Pe de altă parte, referitor la vaccinuri, ministrul Bodog a menționat că sunt în derulare procedurile de achiziție pentru mai multe tipuri: vaccinul hexavalent, unde contractul este în faza de finalizare, vaccinul tetravalent este în procedură de achiziție, iar în ceea ce privește vaccinul de hepatită B s-a luat legătura cu toți producătorii și există promisiuni de la două firme, una dintre acestea având 70.000 de doze pe care le poate pune la dispoziție în luna martie.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax