Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat luni că a pus la dispoziția cetățenilor care călătoresc cu trenurile CFR un formular în care îi pot semnala direct problemele pe care le-au întâlnit în garniturile operate de compania națională.

Publicitate

Potrivit lui Radu Miruță, decizia a fost luată după ce în ultimele săptămâni mai multe persoane i-au scris despre problemele pe care le-au întâmpinat în călătoria cu trenul: „aer condiționat care nu funcționează, întârzieri, lipsă de informații, condiții de călătorie care nu sunt cele pe care le meritați”.

Publicitate

„Am lansat de astăzi un formular simplu pe care orice călător care a avut o experiență neplăcută îl poate completa în câteva clicuri. Vreau să avem o imagine bazată pe faptele călătorilor, nu pe rapoartele șefilor”, a scris ministrul, pe pagina de Facebook.

Publicitate

Formularul poate fi accesat AICI

Potrivit lui Radu Miruță, datele vor fi strânse din toată țara timp de cel puțin două săptămâni, iar mai apoi autoritățile vor vedea concret unde sunt cele mai mari probleme și ce măsuri trebuie luate.

Ministrul a sunat la call center-ul CFR: „Timp de 15 minute nu mi-a răspuns nimeni”

„Ca să văd cum funcționează sistemul și din perspectiva unui călător obișnuit, am sunat și eu la call center-ul CFR să întreb câte sesizări au fost primite. Timp de 15 minute nu mi-a răspuns nimeni, după care am închis. I-am chemat apoi pe directorul CFR Călători și pe directorul CFR Infrastructură. Tipic: pe hârtie stăm aproape bine.

Publicitate

Problema este că oamenii nu călătoresc pe hârtie.

De aceea vreau să vedem realitatea exact așa cum este și să aplicăm legea acolo unde găsim nereguli, inclusiv sancțiuni dacă sunt cazuri în se plătește mentenanță care, în practică, nu se face”, a precizat ministrul interimar al Transporturilor.