Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Transporturilor are Covid-19. Este al doilea membru al Guvernului infectat cu coronavirus

Publicat

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat miercuri seara că s-a infectat cu Covid-19. La începutul săptămânii și Ministrul Economiei, Virgil Popescu, fusese depistat pozitiv cu SARS-CoV-2.

„În urma unor analize periodice pe care le-am făcut în cursul acestei zile, în această seară am primit rezultatul ultimului test pentru diagnosticarea COVID – 19 și, din nefericire, acesta a fost unul pozitiv. Din clipa în care am aflat rezultatul testului am urmat toți pașii ceruți de protocol. În acest moment m-am izolat la domiciliu, mă simt bine, nu prezint simptome specifice și am încredere că, în cele din urmă, totul va bine. Va urez multă sănătate, tuturor!”, este mesajul postat de Lucian Bode miercuri seara, pe Facebook.

În prima parte a zilei de miercuri, Ministrul Transporturilor a primit vizita ambasadorului SUA în România, Adrian Zuckerman. Lucian Bode a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu privire la întâlnirea cu oficialul și la discuțiile pe care le-a avut despre relația României cu Statele Unite.

„La împlinirea unui an de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, astăzi, am avut onoarea să primesc la sediul Ministerului, vizita Excelenței Sale Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA în România. Cu această ocazie, i-am mulțumit personal pentru prietenie și sprijinul nemijlocit, asigurându-l totodată de angajamentul ferm al României pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. 

Am abordat astăzi subiecte de interes deosebit, ca de exemplu dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, mobilitatea militară, precum și implementarea tehnologiilor 5G în România. Salut sprijinul partenerilor noștri în aprofundarea acestor teme strategice”, scris Bode pe rețeaua socială.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat la începutul săptămânii că are Covid

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a fost confirmat și el pozitiv cu coronavirus.

Virgil Popescu spunea atunci că are simptome, dar nu sunt unele grave și precizează că deși a respectat toate regulile, virusul SARS-CoV-2 „nu iartă”.

„Nu am simptome grave. Cei apropiați sunt în regulă. Aveți grijă mare de fiecare dintre voi. Masca vă poate proteja. Am respectat regulile, dar acest virus nu ”iartă”. Sunt încrezător că voi trece și peste această perioadă. Că este multă treabă de făcut”, anunța și Ministrul Economiei.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Rusinea

    joi, 05.11.2020 at 16:09

    Declarati starea de urgenta ! Dar de, va doriti alegeri in Dec.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement