Connect with us
Publicitate

Actualitate

Minivacanţa de 1 Mai: Reguli pentru prevenirea incendiilor de pădure sau păşune. Atenţionări pentru cetăţeni

Publicat

Unii cetăţeni aleg să sărbătorească ziua de “1 Mai” în mijlocul naturii, utilizând surse de foc în spaţii deschise. ISU Alba atenţionează că trebuie respectate anumite măsuri, existând un risc ridicat de producere a unor incendii, ce pot afecta hectare întregi de păşune sau păduri.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba vă reaminteşte faptul că, principalele cauze ale producerii incendiilor de pădure sunt folosirea neglijentă sau în condiţii nelegale a focului deschis, aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări aprinse sau jocul copiilor cu focul.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente care se pot solda cu consecinţe grave, vă recomandăm respectarea următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor:

Nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde;

Nu aprindeţi focul pe timp de vânt;

Nu aprindeţi focul la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii;

Prepararea hranei se face numai în locurile de popas amenajate, având la îndemană mijloace pentru stingerea focului;

Nu fumaţi lângă mirişti şi păduri sau în alte locuri cu pericol de incendiu;

Nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă;

Nu parcaţi autoturismul, nu instalaţi cortul sau alte amenajări de picnic în apropierea pădurii;

Nu lăsaţi copiii să se joace cu focul, înlăturând cu desăvârşire accesul acestora la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc şi supraveghindu-i în permanenţă;

Menţineţi curăţenie la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele pot contribui la propagarea incendiilor;

Nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;

Stingeţi cu apă sau pământ, cărbunii încinşi sau jarul înainte de a pleca din pădure;

Anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi la numărul unic de urgență 112.

Potrivit O.M.A.I. 163/2007, art. 97, alin. (2) prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permit propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinități.

Potrivit Legii 54 din 2012 privind desfășurarea activităților de picnic “este interzisă” desfășurarea de activități de picnic în afara zonelor special amenajate sau cele indicate pentru activități de picnic.

Conform HGR 537/2007, art. 1, alin. (3), litera ,,s” amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culture agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți se sancționează cu amendă de la 1.000 lei – 2.500 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate