Uncategorized
Minor de 15 ani din Alba Iulia, cercetat de polițiști. Este suspect în șase cazuri de furt

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat, miercuri, pe principalul suspect de comiterea, de pe raza municipiului Alba Iulia, a unui număr de 6 furturi.
Acesta este un minor de 15 ani, din Alba Iulia, care în cursul lunii septembrie 2012 a sustras mai multe bunuri dintr-o casă nelocuită din Alba Iulia, iar, în perioada iulie 2012 – februarie 2013, a sustras cinci biciclete de pe raza municipiului Alba Iulia.
Prejudiciul total cauzat prin faptele sale este în valoare 5.000 de lei, o parte din acesta fiind recuperat.
Faţă de minor, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, precum şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi recuperarea integrală a prejudiciului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News