Connect with us
Advertisement

Actualitate

Minor de 15 ani din Blaj, cercetat de polițiști. A intrat în două case şi a furat un mobil, un aparat de fotografiat şi patru ceasuri de mână

Publicat

Un minor de 15 ani din Blaj este cercetat pentru furt calificat, după ce a pătruns în casa unui localnic și i-a sustras telefonul mobil. În urma verificărilor, a rezultat că minorul a mai furat de la un alt cetățean mai multe bunuri în valoare de 1.800 de lei.

Luni, în jurul orei 15.50, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că din locuinţa unui cetățean din Blaj a fost sustras un telefon mobil.

Suspectul a fost observat de către păgubit care, împreună cu un cunoscut, a pornit în urmărirea acestuia, reușind să-l reţină la o distanţă de aproximativ 300 de metri de locuinţă.

La faţa locului a ajuns şi patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Blaj care l-a identificat pe suspect, un minor de 15 ani, din Blaj, asupra căruia a fost găsit telefonul mobil sustras.

În timpul cercetărilor privind furtul de telefon mobil, poliţiştii au fost sesizaţi de către un cetăţean care locuieşte pe aceeaşi stradă, cu privire la faptul că i-a dispărut din locuinţă o cameră foto şi 4 ceasuri de mână, bunuri în valoare totală de 1.800 de lei.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că minorul care a sustras telefonul este şi autor al furtului celorlalte bunuri, acestea fiind găsite cu ocazia cercetărilor efectuate.

Faţă de minor au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement