Minor de 17 ani din comuna Almaşu Mare, REŢINUT de poliţişti după ce a furat o autoutilitară şi a provocat ACCIDENT
Potrivit IPJ Alba, luni, 17 octombrie, în jurul orei 6.00, Poliţia oraşului Zlatna a fost sesizată de către un cetăţean din comuna Almaşu Mare, cu privire la faptul că i-a dispărut autoutilitara ce o lăsase parcată în faţa locuinţei.
Ulterior, autoutilitara a fost găsită, abandonată şi avariată, pe DJ 705.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat un minor de 17 ani, din comuna Almaşu Mare, ca persoană bănuită de comiterea furtului. În noaptea de 16/17 octombrie, minorul a profitat de faptul că autoutilitara a fost lăsată, de către proprietar, neasigurată şi cu cheile în bord, a sustras-o şi a condus-o pe raza comunei unde a avariat-o, ulterior abandonând-o pe DJ 705, în apropierea locului numit „Plai”.
Pe numele minorului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului şi a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)