Connect with us

Actualitate

Minor din comuna Bistra, cercetat penal. A furat o bicicletă din faţa unui magazin şi a vândut-o

rastel-bicicleta

Publicat

Un adolescent în vârstă de 15 ani din comuna Bistra este cercetat penal după ce i-a furat bicicleta unui copil şi apoi a vândut-o unei persoane din altă localitate.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii Postului de Poliție Bistra au fost sesizați marţi, de către o femeie din comună, cu privire la faptul că, în aceeași zi, fiului său, în vârstă de 12 ani, i-a fost sustrasă bicicleta, în valoare de 1.400 de lei, pe care o lăsase nesupravegheată și neasigurată în fața unei societăți comerciale.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Bistra, sprijiniți de polițiștii din Roșia Montană, l-au identificat pe un minor de 15 ani, din comuna Bistra ca persoană bănuită de săvârșirea furtului. Ulterior, minorul a vândut bicicleta, conta sumei de 200 de lei, unei persoane din comuna Roșia Montană.

Polițiștii au recuperat-o și au restituit-o minorului păgubit, iar pe numele celui care a sustras-o au întocmit dosar penal, pentru furt.

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement