Connect with us
Publicitate

Actualitate

Minor din Cugir, sancționat de jandarmi. A pătruns în incinta unui colegiu și a deranjat orele de curs

jandarmi 2

Publicat

jandarmi 2 Un tânăr în vârstă de 16 ani din Cugir a fost sancţionat de jandarmi pentru că a deranjat cursurile unui colegiu din localitate. Este elev al unei alte unităţi şcolare şi cunoscut cu un comportament violent.

Personalul administrativ al unui colegiu din oraşul Cugir a solicitat luni, 25 ianuarie, la ora 10.50, intervenţia jandarmilor deoarece un tânăr intrase în incintă şi deranja orele de curs. Aflat în apropierea unităţii de învăţământ, un echipaj de jandarmerie a intervenit în foarte scurt timp şi a depistat un adolescent în vârstă de 16 ani care, se pare, intrase în incintă prin escaladarea gardului împrejmuitor. Acesta şi-a explicat gestul prin faptul că i-a fost dor de o prietenă şi nu vrut să aştepte încheierea orelor de curs pentru a o vedea.

Din verificările efectuate a reieşit însă că băiatul nu este la prima abatere de acest fel, în ultima perioadă acesta făcându-şi, se pare, un obicei din a pătrunde fără drept în instituţia de învăţământ şi a solicita cadrelor didactice să permită unor eleve să părăsească ora de curs şi să iasă pe hol, la discuţii. Mai mult, a rezultat că, de multe ori, ridică suspiciunea unui consum de alcool şi, în aceste condiţii, dacă i se solicită să părăsească incinta, are un comportament violent, se adresează vulgar şi ameninţă cu represalii.

Jandarmii i-au expus tânărului prevederea legală potrivit căreia constituie contravenţie şi se poate sancţiona cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei fapta de pătrundere, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora. Totodată, i-au pus în vedere că, deşi este în vârstă de doar 16 ani, poate fi sancţionat contravenţional, cu menţiunea că în cazul său minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Fiind la prima abatere constatată direct, de data aceasta a fost sancţionat doar cu avertisment scris şi i s-a recomandat să evite să mai săvârşească astfel de fapte.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate