Actualitate
Minoră de 15 ani, dată dispărută în judeţul Mureş, găsită de poliţişti, la Aiud. A stat două zile în locuinţa unui bărbat de 32 de ani

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii de ordine publică din Aiud au depistat-o, miercuri, pe raza municipiului, pe o minoră în vârstă de 15 ani, din comuna Șăulia, judeţul Mureş. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat că minora era urmărită la nivel naţional, fiind dispărută de la domiciliul său din data de 4 mai.
Minora ar fi plecat de acasă împreună cu un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Aiud şi a rămas la locuinţa acestuia.
Poliţiştii din Aiud au predat-o unei escorte din cadrul IPJ Mureş.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News