Eveniment
Minori din Blaj dați dispăruți de la domiciliu. Denisa Bogdan, de 13 ani și prietenul ei, un băiat de 16 ani sunt de negăsit de 24 de ore
Poliţiştii din Alba sunt în căutarea a doi minori care au dispărut de la domiciliu. Este vorba despre o fată de 13 ani, Sara Denisa Bogdan și un băiat de 16 ani, V.A.V, ambii din municipiul Blaj.
Luni, 24 martie, la ora 17.35, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată de către o femeie din Blaj, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, a plecat de acasă şi nu a mai revenit.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii din Blaj, a rezultat că minora s-a întâlnit luni cu V.A.V., un tânăr de 16 ani din Blaj, cu care fata are o relaţie de prietenie şi au plecat într-o direcţie necunoscută.
Minora BOGDAN DENISA SARA are următoarele semnalmente:
Înălţime – 1,60-1,65 metri;
Corpolenţă atletică;
– păr negru, până pe umeri;
– ochii verzi;
În momentul dispariţiei purta o bluză de trening de culoare mov, pantaloni albaștri de blugi şi pantofi de culoare roz.
Minorul V.A.V. are următoarele semnalmente.
– înălţime 1,65-1,70 metri;
– corpolenţă astenică;
– păr negru tuns scurt;
– ochii căprui;
În momentul plecării, minorul era îmbrăcat cu o geacă de culoare maro, pantaloni de blugi de culoare albastră şi adidaşi de culoare neagră.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea depistării celor doi minori.
Persoanele care pot da relaţii sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News