Uncategorized
Minori suspectaţi de furturi din maşini, identificaţi de poliţişti
Principalii suspecţi de comiterea a două furturi din autoturisme şi a unei distrugeri au fost identificaţi, marţi, de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Blaj.
Este vorba despre trei tineri cu vârste de 16, 17 şi 21 de ani, toţi din Blaj, care, în perioada 13-15 ianuarie a.c., prin efracţie, au pătruns în interiorul a două autoturisme parcate pe raza municipiului Blaj, de unde au sustras două CD playere, iar, în urmă cu câteva zile, au distrus portiera unui alt autoturism ce era parcat în oraş.
Cele două CD playere au fost recuperate şi restituite păgubiţilor, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere .
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News