Connect with us
Advertisement

Eveniment

Miracolul de la Sânbenedic: în memoria eroului Panfilie Botezan din Sânbenedic, căzut în cel de al Doilea Război Mondial

Publicat

Pe 14 iunie 2024 se împlinesc trei ani de când eroul Panfilie Botezan, din Sânbenedic, căzut în cel de al Doilea Război Mondial, a fost înhumat în cimitirul satului său natal.

Descoperirea osemintelor sale, după 77 de ani de la deces, a fost un adevărat miracol, iar povestea vieții sale oricând poate fi un subiect de film.

Ziua de 14 iunie 2021 a rămas pentru totdeauna în memoria locuitorilor din comuna Fărău, în special al celor din satul Sânbenedic. Eroul Panfilie Botezan a căzut în luptele din zona Iași, la data de 23 august 1944. Familia a aflat de dispariția lui de la un soldat întors acasă din război, din localitatea Șona, județul Alba. Camaradul acesta a mărturisit că eroul și-ar fi strigat mama, când a fost atins de schije, după care ar fi murit pe loc.

Conform informațiilor din rechizitoriul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, în luna noiembrie 2016, pe raza comunei Ciurea, din județul Iași, au fost descoperite oseminte omenești, elemente de muniție, efecte militare și o plăcuță de identificare militară cu inscripția „MATR 129 CTG 1944” și „REG 108 YM”. În acel loc, și-au adus sacrificiul un număr de 32 de eroi români, iar pe marginea drumului, pe o cruce metalică stă inscripția: „Aici odihnesc eroii necunoscuți căzuți pe câmpul de luptă în anul 1944. Părinții, frații și copiii îi așteaptă acasă. Le vom păstra o vie recunoștință.”

În urma unei ample documentări istorice și juridice a faptelor petrecute în vara anului 1944, s-a identificat că soldatul Panfilie Botezan, născut la 1 februarie 1922, în satul Sânbenedic, mobilizat la data de 20 septembrie 1943, la Batalionul 108 Vânători de Munte al Comandamentului 102 Munte, pe timpul ofensivei sovietice asupra pozițiilor ocupate de gruparea româno-germană, în zona Piciorul Lupului-Slobozia, a decedat ca urmare a exploziei unui obuz. Posesorul plăcuței de identificare s-a dovedit a fi soldatul Panfilie Botezan, care își duce somnul de veci în satul natal, de trei ani, când a fost reînhumat alături de strămoșii săi.

Când a plecat pe front, Panfilie Botezan avea 20 de ani și avea în grija sa două fetițe orfane, fiice ale fratelui său decedat de tânăr în urma unei boli. Acestor nepoate le-a promis că se va întoarce negreșit acasă. Una dintre nepoate, la întoarcerea osemintelor sale, mai trăia, fiind imobilizată la pat și a aflat cu mare emoție că „tetea” s-a întors acasă, mai târziu, dar s-a întors, ținandu-și promisiunea oarecum.

Întoarcerea lui Panfilie Botezan, căzut la datorie, în 1944, este privită de întreaga comunitate ca un miracol, eroul lor dorind, parcă, ca osemintele să i se odihnească în satul său natal.
Recunoștință veșnică soldatului erou, Panfilie Botezan, pentru jertfa sa adusă neamului românesc!

text: dr. Petruța Pop

foto: Arhiva Cercul Militar Alba Iulia, Andrei Barna

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement