Connect with us
Publicitate

Actualitate

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, condamnat definitiv la PATRU ani de ÎNCHISOARE cu executare pentru trafic de influenţă

Publicat

Mircea_Basescu. foto: ziuadeconstanta.ro Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, a fost condamnat definitiv, joi, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia a fost dată în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţii pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Curtea de Apel Constanţa a păastrat decizia dată iniţial de Tribunal.

De asemenea, Marian Căpăţână rămâne cu condamnarea de trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă, dispusă de Tribunalul Constanţa la începutul anului.

Curtea de Apel Constanţa a mai decis ”confiscarea specială” de la Marian Căpăţână a sumei de 265.000 de euro şi a înlăturat dispoziţiile privind confiscarea acestei sume de la Mircea Băsescu. Totodată, instanţa a ridicat măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Mircea Băsescu.

Căpăţână şi Băsescu au fost obligaţi şi la plata a 800 de lei cheltuieli judicare către stat. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă
Ultimul termen în procesul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost judecaţi, în apel, pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la această infracţiune, a avut loc în 8 iunie, la Curtea de Apel Constanţa.

Atunci, procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a spus, în faţa instanţei, că pedepsele primite de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână la Tribunalul Constanţa sunt „nejustificat de blânde” faţă de gravitatea infracţiunilor şi a solicitat pentru Mircea Băsescu o pedeapsă orientată spre cea maximă prevăzută de lege, precizând că acesta nu a recunoscut comiterea faptei. Pentru Marian Căpăţână, procurorul DNA a cerut o pedeapsă medie.

Avocaţii lui Mircea Băsescu au contestat probele din dosar şi au cerut achitarea acestuia. Unul dintre avocaţii lui Mircea Băsescu a solicitat instanţei să decidă rejudecarea cauzei şi să trimită dosarul la instanţa de fond. Celălalt apărător al lui Mircea Băsescu a cerut ca, în cazul în care clientul său va fi condamnat, să fie suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, precizând că acesta a stat în arest preventiv şi apoi în arest la domiciliu mai bine de un an.

În 8 ianuarie, magistraţii Tribunalului Constanţa i-au condamnat pe Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar pe Marian Căpăţână la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Decizia instanţei nu era definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa de DNA, pe de o parte, şi de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, de cealaltă parte.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro de la denunţătorul Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Sandu Anghel (tatăl lui Florin Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi preventiv şi, ulterior, la domiciliu, din 19 iulie 2014 până în 24 iunie 2015.

„În privinţa condamnării fratelui meu nu am de făcut nici un comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanţei, indiferent ce cred eu. Este o hotărâre definitivă prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar măcar Curtea de Apel Constanţa nu a mai reţinut obligaţii de plată din câte înţeleg”, a scris Traian Băsescu pe o reţea de socializare, la scurt timp după anunţarea sentinţei, joi, de către judecători.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate