Mircea Chira - un afacerist falimentar din Alba Iulia a ajuns antrenor motivațional. Ia uite ce lecții de viață are în program
Chira avea influență, făcea jocuri, punea și schimba directori. Mai avea un pic și-l puneau președinte. Dacă-l puneau, cursul istoriei PSD Alba era altul acum. Nu vom ști niciodată cum ar fi arătat astăzi PSD-ul din Alba cu Mircea Chira la butoane, așa cum nu vom afla cum s-ar fi schimbat cursul istoriei dacă Hanibal, cu armata lui de cartaginezi nu s-ar fi întors de la porțile Romei.
Sub Mircea Chira, grupul srl-urilor Ulpia Traiana s-a extins în aproape toate domeniile de activitate: super marketuri, leasing, galerii comerciale, turism, aviație, auto, presă, detectivi particulari.
Dar, din 2010, brusc, totul s-a năruit. Furnizori neplătiți, datorii la bănci, salarii restante la angajați . Firmele de lichidare se chinuie și acum să vândă ce-a mai rămas din imperiul Ulpia.
”Am trecut prin foc, dar alții s-au fript”
Acesta ar fi citatul corect pe care Chira ar putea să-l spună elevilor săi care îl au acum drept mentor. Prin 2010, după un eșec în lanț, imperiul lui Chira a început să se destrame. Rând pe rând, afacerile s-au închis, sub presiunea datoriilor și uneori a recuperatorilor cu cefe late. Mulți dintre angajați n-au primit salariile cu lunile și au fost lăsați cu datorii la bănci. Chira a călcat pe jar, iar oamenii din jurul să s-au fript. Le-a dat și lor o lecție de viață.
După crash-ul financiar, omul de afaceri a intrat într-un con de umbră. Și-a schimbat Mercedesul cu o mașină mai modestă și a rărit-o cu aparițiile publice.
Până la un moment dat, când, Mircea Chira s-a reinventat. Unii au spus că este nesimțire, alții i-au apreciat optimismul, dar cert este că în micul târg de la poalele Apusenilor, transformările prin care a trecut omul de afaceri albaiulian au născut povești pline de mister și speculații. Cu sechestru pe bunurile gajate, Chira a devenit antrenor motivaţional cu certificări în coaching, hipnoză, persuasiune și arta negocierii.
Ține seminarii în toată ţara, prezentând noţiunile teoretice ale vieţii şi domeniului business într-o manieră practică. Tematicile pe care le atinge sunt: motivarea, manipularea, persuasiunea şi influenţa, leadershipul şi vorbitul în public; în martie, a anunţat desfăşurarea „Seminarului de mers pe cărbuni încinşi. Cum eliberezi forţa din tine şi transformi teama în putere”.
CV-ul lui Mircea Chira abundă de funcții grele:
- membru 4 ani în Senatul lărgit al Universităţii 1 Decembrie 1918 Alba Iulia;
- membru 5 ani în Consiliul Director al Filantropiei Ortodoxe din Alba Iulia;
- membru 4 ani al Adunării Eparhiale - Arhiepiscopia Ortodoxa Română Alba Iulia;
- preşedinte 1 an al organizaţiei PSD Alba Iulia 2007-2008;
- membru (cavaler templier) al O.S.M.T.H. din 2004;
- membru al Marii Loji Naţionale a României (având funcţie de organizare şi conducere regională de peste 10 ani).
În CV, mai prezintă realizări: de la plantări de mii de copaci, care „acum au devenit păduri”, 500 de joburi pentru oameni, timp de 10 ani, care au ajuns în prezent la 150, burse pentru copii supradotaţi, zbor cu avionul propriu, singur, timp de 18 ore, prima şcoală de aviaţie din judeţ, „am efectuat toate figurile acrobatice cunoscute la bordul unei aeronave de acrobaţie ca pasager”, iniţiatorul primei firme de detectivi particulari din ţară (1992), „care mai funcţionează şi azi”, la prima companie de leasing din judeţ, „care acum este în faliment”, construcţia a 15 case, 5 blocuri, 2 showroom-uri, o pensiune şi un depozit logistic. „Am vorbit în faţa unei audienţe de peste 1.000 de persoane. Am scris o carte. Am ajutat şi continui să ajut sute de oameni să îşi îndeplinească cât mai multe vise şi dorinţe”.
„Numele meu este Chira Ioan Mircea şi îmi place să inspir şi să motivez oamenii. Îmi place natura umană, îmi place să construiesc şi să lucrez cu oamenii.
Până în prezent nu am avut nici un eşec, doar feedbackuri ca urmare la ceea ce am făcut sau nu am făcut. Consider că viaţa este frumoasă şi merită trăită din pline şi eu obişnuiesc să mă bucur de ea în fiecare clipă.
Am foarte multe visuri şi multe din visurile mele s-au transformat în obiective. La mine un vis se transformă în obiectiv atunci când hotărăsc un termen limită pentru îndeplinirea lui. Unul dintre visele mele care şi-au atins termenul limită şi a devenit realitate este acest site (n.r. - mirceachira.ro) prin care vreau să împărtăşesc la cât mai mulţi oameni din experienţa şi cunoştinţele mele.
Eu sunt un antrenor într-ale vieţii care inspiră şi motivează oamenii, îi fac să se gândească la menirea lor pe acest pământ, îi ajut să îşi transforme visele în obiective, le arăt că nimic nu este imposibil.
Viaţa este un dar de la Dumnezeu şi nu merită irosită cu lucruri banale. Consider că fiecare dintre noi trebuie să îşi cunoască propria misiune pe care o are în această viaţă şi să şi-o îndeplinească. Altfel a trăit degeaba. Toate marile realizări şi marile genii ale omenirii şi-au descoperit vocaţia, şi-au atins apogeul după vârsta de 40 de ani, vârsta biologică la care mă aflu eu acum. În aceşti ani am acumulat trăiri şi experienţă cât pentru 400 de ani.
Nu obişnuiesc „să merg cu turma” pentru că aşa îmi este firea şi structura. Cred că fiecare om este o entitate unică şi irepetabilă. În fiecare om se află o scânteie divină. Sarcina mea şi a fiecăruia dintre noi este de a face ca această scânteie să lumineze.
P.S. Vreau, dacă tot suntem prieteni, să mai împărtăşesc cu tine un vis cu termen limită. Până în data de 25 decembrie 2015, cel puţin 3.000 de oameni vor crede şi vor afirma cu tărie că eu, Mircea Ioan Chira, sunt cel mai eficient şi valoros antrenor motivaţional din România”. Așa își încheie Mircea Chira povestea lui despre trecut, prezent și viitor.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (20)