Mircea Goia este noul director general adjunct al Cupru Min SA Abrud, compania de stat din Munții Apuseni. 

Acesta a fost numit pe perioadă determinată începând cu data de 6 ianuarie 2023.

Mircea Goia este unul dintre specialiștii companiei: a fost șeful carierei de la Roșia Poieni și, în trecut, și director de producție.

Publicitate

Este inginer minier și are 30 de ani de experiență în domeniu.

Totodată, el este managerul din partea Cupru Min al unui proiect extrem de important, care dezvoltă o platformă de inteligență artificială pentru monitorizarea și analiza siturilor miniere din 5 perimetre ale Europei.

Proiectul a fost numit Goldeneye. Finanțarea este asigurată de Comisia Europeană, care a acordat 8,4 milioane de euro prin programul Horizon 2020.

VIDEO: Cupru Min Abrud, implicată într-un proiect care folosește inteligența artificială pentru monitorizarea siturilor miniere

Cupru Min SA Abrud este una dintre puținele firme românești de stat care funcționează foarte bine după regulile economiei de piață.

Publicitate

Compania a reușit să se mențină în activitate printr-o reorganizare reușită, într-un domeniu care s-a prăbușit în anii de după revoluție: sectorul minier.