Connect with us
Publicitate

Actualitate

Mircea Hava, despre contracandidaţii care-i „vânează” locul la Primăria Alba Iulia în 2016: „Nu-mi este frică de nimeni”

sediu Primaria Alba Iulia

Publicat

Primarul Mircea Hava a spus că are frică de Dumnezeu, dar în niciun caz de cei care îi „vânează” fotoliul de edil al municipiului Alba Iulia în 2016. Chiar dacă până acum s-au anunţat  politicieni care îşi doresc postul de conducere de la Primăria Alba Iulia, respectiv Florin Roman (PNL), Clement Negruţ (PMP) sau Călin Potor (PSD), Hava spune că „nu îmi este frică de nimeni”.

Deşi mai sunt doi ani până la alegerile locale, deja pentru şefia administraţiei locale din Alba Iulia şi a Consiliului Judeţean Alba candidaţii încep să se anunţe unul câte unul. Pentru Mircea Hava, care se află la al cincilea mandat de primar, niciun potenţial predecesor nu îl sperie: „Mie nu îmi e frică, nu mi-a fost niciodată frică”.

Unul dintre cei care îşi doresc să candideze pentru fotoliul de primar este şi noul social-democrat Călin Potor, care ar fi trecut de la PNL la PSD pentru a avea susţinere în acest demers, iar acesta a mai făcut asemenea mişcări politice şi în trecut. Mircea Hava a spus însă că nu se teme de niciun contracandidat. Iar în ceea ce îl priveşte pe Potor, susţine că intrarea lui în PSD nu îl surprinde şi „nu mă interesează, pentru mine nu mai există”.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. nervosu

    sâmbătă, 15.03.2014 at 08:43

    ar fii cazul sa lasi si pe altii esti prea ****

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate