Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Mircea Hava despre cum vor fi cheltuiți banii municipalității în 2012: „Consider că avem un buget realist, nu o fabrică de imagine”


Publicat

Primăria Alba Iulia a bugetat  evenimentele ce vor avea loc în 2012, iar suma alocată nu este deloc neglijabilă. Cei 3.500.000 lei vor fi folosiţi pentru organizarea de târguri, spectacole, zile ale oraşului şi festivităţi ceea ce în opinia Opoziţiei nu reprezintă decât o strategie de manipulare a cetăţenilor, respectiv „un buget populist şi electoral de care Hava se foloseşte pentru a-şi finanţa acţiunile din campanie”. Primarul municipiului Alba Iulia iese acum în presă şi explică ce anume a stat la baza elaborării acestui buget, pe care el în consideră înclinat înspre nevoile populaţiei”. Vedeţi mai jos declaraţiile lui Mircea Hava.

„Bugetul nostru este un exemplu de rezistenţă, de echilibru, pentru un oraş preocupat de dezvoltare”

Criza este astăzi un adevăr care se resimte acut la nivelul întregii ţări. Mai mult, toată Europa şi toată omenirea s-au afundat într-o situaţie plină de dependenţe pe care noi, oamenii, am născut-o şi despre care nu are rost să vorbim acum. Raportat la acest context, bugetul nostru este un exemplu de rezistenţă, de echilibru, pentru un oraş preocupat de dezvoltare şi care în ultimii ani a devenit un punct de referinţă pentru foarte mulţi. Pentru că noi nu am rămas muţi de uimire când lumea s-a pregătit să anunţe drama crizei, ci ne-am completat veniturile şi posibilităţile cu fonduri europene, granturi şi alte produse financiare. Din acest motiv, la Alba Iulia nu s-a pus niciodată problema unui buget de criză. Păstrând proporţiile, ca să ne raportăm încă o dată la situaţia internaţională pomenită, Alba Iulia ar fi un fel de Germania comparată cu Grecia, dacă vreţi. Vă invit să priviţi şi la gradul de îndatorare care azi este cu mult sub limita admisă de lege. Cred că oricine a putut vedea că, în vremuri potrivnice, la Alba Iulia s-a lucrat, s-au creat locuri de muncă şi ne-am urmărit îndeaproape planurile.

„Prioritatea absolută şi în acest an, ca întotdeauna, e să ţinem cont de nevoile oraşului”

Asta înseamnă că în afara proiectelor europene de anvergură despre care oamenii ştiu şi care. în bună măsură se vor finaliza în acest an, nu vom ocoli chestiuni administrative evidente şi importante. O nouă grădiniţă, o creşă sunt două dintre priorităţile noastre, modernizarea zonei de agrement de la Schit, amenajarea unui punct de informare turistică, relocarea şi întregirea cu noi elemente a platformei de skateboard pe care am achiziţionat-o cu 2 ani în urmă, reparaţii de maximă urgenţă la Palatul Principilor, semnale noi de intrare în oraş, totemuri de orientare turistică sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le vizăm, câteva puncte dintr-o  parte “vizibilă” a acestui buget.

Vor fi continuate investiţiile demarate în 2011

În plus, reţeaua de apă va fi îmbunătăţită în mai multe cartiere, între care amintesc Tolstoi, Oarda sau Miceşti. Mai multe străzi vor intra în refacere şi reabilitare sau se vor continua lucrări începute anul trecut: Mureşului, Măceşului cartier Bărăbanţ, Biruinţei, Busuiocului, Castanilor, Dumbrăviţei din Oarda. Pentru a completa efortul de modernizare a străzilor din centrul oraşului, la cele 24 de străzi reabilitate vom da o nouă faţă străzilor Crinului, Munteniei, Dimitrie Cantemir.

La tot ce am menţionat anterior, se adaugă obligaţia noastră de finalizare a unor lucrări de sistematizare în alte proiecte finanţate cu bani de la guvern: Bazinul Olimpic pe care dorim să-l redeschidem în mai şi blocurile de locuinţe sociale şi pentru tineri. Toate amenajările exterioare, racordarea la utilităţi, drumuri, parcări etc ne revin nouă. Iar lista investiţiilor este departe de a fi epuizată…

Am spus-o şi o repet: Alba Iulia a devenit o scenă şi a sosit momentul să ne preocupe cine sunt artiştii şi cum îi pot ei bucura şi încânta pe cei care vor şi vin să-i vadă.

Este pentru prima oară când anticipăm o agendă culturală pentru un sezon.  Este, de fapt, o demonstraţie de normalitate şi în acest domeniu, pentru că nu poţi face din Cetate motorul dezvoltării turistice a oraşului, fără să ai un plan foarte clar. Un program de evenimente construit şi dezbătut cu specialişti. Un program care se va completa cu cel al Consiliului Judeţean, cu care, ca şi până acum, vom colabora strâns. Spre deosebire de alţii, noi chiar am avut întâlniri de lucru cu oameni ca domnul Chiriac, Tudor Giurgiu şi alţii, dar nu am ieşit să ne lăudăm cu asta. Parcursul cultural pe care îl propunem va fi pentru consilierii Opoziţiei un nou prilej de a comenta şi a acuza de pe margine. De pe margine eşti liber să faci ce te taie capul, pentru că de fapt nu faci nimic. Singurul rol pe toată scena asta pentru aceşti politicieni e cel de chibiţ, pentru care eveniment înseamnă un foc de artificii pe rapid, că aşa s-a ordonat de sus, iar ca masterplan o idee frumoasă, dar uşor utopică, pe care oricum nu o poate combate nimeni, pentru că ai avut grijă să pui ani mulţi între prezent şi posibilul eveniment. Nu vreau să explic azi fiecare eveniment în parte. Deşi e clar că primii spectatori vor fi albaiulienii şi multe dintre evenimentele din acest an sunt propuse şi produse de oameni din Alba Iulia. Iar dacă vrem să se vorbească despre Alba Iulia ca despre Cluj, Sibiu sau alte oraşe trebuie să ne ridicăm din genunchi în picioare. În acest efort, noi am ales să ne sprijinim pe profunzimea unor oameni devotaţi artei. Un efort care presupune priorităţi, fonduri şi dorinţa de a sări un gard mare, un plan pe care nu-l evaluezi strict în termeni contabili pentru un an de zile. Alba Iulia e capabilă să producă proiecte culturale la care nu dorim să opunem o eventuală lipsa de viziune şi să nu le susţinem. Nu avem dreptul să dăm vina pe lipsa infrastructurii culturale, pe faptul că nu avem teatre, cinema-uri, săli polivalente ş.a.m.d. Se vor face şi acestea, dar deocamdată folosim ce avem şi contăm pe un plan bine structurat, care să facă din Cetatea Alba Carolina un reper cultural solid al României. Indiscutabil, sumele propuse sunt estimative. Prin comparaţie, Cluj Napoca – oraş candidat la titlul de capitală culturală – a alocat aproximativ 16 mil de lei pentru cultură şi evenimente, iar Timişoara 8 milioane de lei.

„Consider că avem un buget realist”

Încărcaţi de patimă, unii vor spune că e campania mea, că e puşculiţa de partid, ca şi cum noi ne-am înţelege cu fiecare artist ce va veni în acest an la Alba Iulia să lase o parte din ce i se cuvine aici. Pentru ei, fiecare tenor, sculptor, pictor, actor care va performa la Alba Iulia va reprezenta un rău absolut şi nu dorinţa de a creşte calitatea vieţii în acest oraş. Cum poţi vorbi despre posibilitatea de a deveni capitală culturală doar la nivelul teoriei şi să sprijini acest lucru prin sms-uri şi autocolante. Am trimis şi eu sms şi m-aştept să primesc în campania electorală un mesaj: noi am avut ideea! Personal, am ales să susţin concret un nou drum pentru Alba Iulia, iar, dacă alţii nu pot ţine pasul nu e treaba noastră. Sunt sigur că istoria se va repeta, bugetul nu va fi votat de consilierii USL, mai puţini înţelepţi decât colegii lor din Consiliul Judeţean, chiar dacă noi am prevăzut bani şi pentru cei care vor dezvolta acţiuni culturale care azi nu se regăsesc în anexa propusă de noi. Personal, nu pot înţelege cum e să-ţi consumi energia doar pentru a distruge şi combate gratuit orice, doar pentru ca vine dinspre Hava. Din păcate, orgoliul, piatra din buzunar, răzbunarea, patima, minciuna sunt stări de lucru pentru aceşti oameni şi nu se vor vindeca decât atunci când nu voi mai fi primar.

Ca un rezumat a tot ceea ce v-am spus, consider că avem un buget realist, de lucru şi continuitate, nu o fabrică de imagine. Un buget care exclude neputinţa şi care, folosit ca şi până acum, atent şi chibzuit, va aduce cu o treaptă mai sus oraşul, în 2012.



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EDUCAȚIE

TITULARIZARE 2020: Înscrieri la concurs, de JOI. Model de cerere, lista posturilor disponibile și alte detalii pentru candidați

Publicat

examen

Înscrierile pentru concursul de Titularizare 2020 încep de joi, 9 iulie. Examenul scris va fi organizat în 29 iulie, iar primele rezultate vor fi cunoscute în 4 august.

În acest an, va fi doar proba scrisă, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare în vigoare.

Un nou model de cerere pentru înscrieri a fost publicat miercuri, de IȘJ Alba. AICI model de cerere.

Tot miercuri, a fost actualizată lista posturilor vacante/rezervate în Alba. Sunt 115 posturi titularizabile și 728 neocupate în total. Vezi AICI lista posturilor în Alba.

Cererile-tip de înscriere la concursul național de ocupare a posturilor didactice, sesiunea 2020, însoțite de copii de pe documentele solicitate, se înregistrează la secretariatul comisiei județene de organizare şi desfășurare a concursului, în perioada 9-16 iulie.

Vezi TITULARIZARE 2020 în Alba: Centrele de înscriere la examenul din 29 iulie, pe specializări. Calendarul concursului

Înscrierea candidaţilor se face după următorul program:

Joi, 9 iulie 2020 – în intervalul orar 10:00-14:00;

Vineri, 10 iulie 2020 – în intervalul orar 9:00-15:00;

Luni, 13 iulie 2020 – în intervalul orar 9:00-15:00;

Marţi, 14 iulie 2020 – în intervalul orar 9:00-15:00;

Miercuri, 15 iulie 2020 – în intervalul orar 9:00-15:00;

Joi, 16 iulie 2020 – în intervalul orar 9:00-16:00.

Potrivit IȘJ Alba, candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2020, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de:

Fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură;

Copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;

Copii ale avizelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul);

Copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele);

Avizul/adeverinţa medical(ă) din care să rezulte ca sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;

Adeverință/adeverinţe din care să rezulte că nu am fost sancţionat(ă) disciplinar în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi nici pe parcursul anului școlar în curs cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă;

Declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală şi nu mi s-a interzis dreptul de a fi încadrat într-o funcţie didactică printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

Cazier judiciar din care reiese faptul că nu am antecedente penale;

Certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală;

Numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2017 – 31.08.2020 (dacă este cazul).

Dacă Certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală și Cazierul judiciar nu pot fi prezentate la dosar, din motive obiective, acestea vor fi prezentate, obligatoriu, în original, la unitatea de învățământ/unitățile de învățământ la care cadrul didactic/candidatul a fost repartizat până la încheierea contractului individual de muncă.

Proba scrisă se susține pe baza subiectelor elaborate de Centrul National de Politici şi Evaluare în Educație, în concordanţă cu programele specifice pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educației şi cercetării.

Vezi și TITULARIZARE 2020: Modele de subiecte și bareme de corectare pentru examen. Detalii pentru candidați

Proba scrisă se evaluează prin note de la 10 la 1, potrivit datelor puse la dispoziția candidaților de către IȘJ Alba.

CALENDAR TITULARIZARE 2020:

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Preoții din Protopopiatul Ortodox Câmpeni au donat sânge. Campanie în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine Alba

Publicat

Protopopiatul Ortodox Câmpeni, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine Alba, a organizat o campanie umanitară de donare de sânge.

Cu acest prilej, în incinta Centrului din curtea Spitalului Județean de Urgență Alba, a fost prezent un grup de preoți și credincioși din cuprinsul protopopiatului, răspunzând în acest fel apelului Centrului de Transfuzie Sanguină Alba (aflat sub coordonarea doamnei Director Dr. Ana Savu) de a se alătura celorlalți donatori din cuprinsul Eparhiei.

Această acțiune reprezintă un gest de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, constituind totodată un ajutor concret acordat unităţilor spitaliceşti ce se confruntă cu situaţii dificile, cauzate de insuficienţa sângelui necesar transfuziilor.

Astfel, în contextul crizei de sânge, este continuat demersul programului „Donează sânge, salvează vieți”, inițiat cu implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Sursă: Pr. protopop Andrei Bâlde – Reintregirea.ro

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Orange, amendată de ANCOM pentru un incident cu impact național, care a lăsat o parte dintre clienți fără semnal de voce și date

Publicat

Orange, cel mai mare operator local de comunicații mobile, a fost amendat cu 500.000 de lei de către arbitrul telecom (ANCOM) pentru incidentul de rețea cu impact național din luna ianuarie a acestui an, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate procesului.

Reamintim faptul că în data de 14 ianuarie, o parte dintre clienții Orange din mai multe județe, printre care și Alba, nu au mai putut primi apeluri sau accesa rețeaua de date și voce mobilă pentru mai mult timp. Potrivit surselor HotNews, peste 1,9 milioane de conexiuni de voce și date au fost afectate.

Citește și Probleme pentru Orange. Rețeaua a căzut în Alba și mai multe orașe din țară

Rețeaua mobilă și de date a operatorului de telefonie Orange a întâmpinat probleme de funcționare în mai multe zone din România în 14 ianuarie. Probleme au fost semnalate în Alba, București, Iași, Brașov, Buzău, Cluj, Botoșani și Bacău.

Incidentul care a avut loc în data de 14 ianuarie 2020 în rețeaua Orange a avut un impact la nivel național o parte din clienți fiind în imposibilitatea de a primi apeluri sau de a accesa rețeaua de date și voce mobilă, au precizat pentru HotNews.ro oficialii arbitrului telecom (ANCOM) la 2 zile după acest incident. Orange a transmis autorității o notificare inițială cu privire la acest incident, obligație legală pe care o au toți operatorii de rețele telecom când apar incidente care afectează un număr mai mare de 5.000 de conexiuni, timp de cel puţin 60 de minute.

Incidentul care a avut loc în rețeaua Orange România a fost unul destul de serios, oamenii acuzând pe Facebook probleme de utilizare a serviciilor în mai multe orașe. Compania a anunțat public că întâmpină probleme, iar după ceva timp a anunțat că serviciile au început să funcționeze în parametrii normali, fără prea multe detalii.

„În cadrul incidentului au fost afectate serviciile de telefonie mobilă, SMS și transmisiuni de date mobile. Impactul a fost la nivel național, o parte din clienții Orange fiind în imposibilitatea de a primi apeluri sau de a accesa rețeaua de date și voce mobilă. Conform informațiilor preliminare furnizate de Orange, congestia pe rețeaua de semnalizare a fost rezolvată în 98 de minute, serviciile fiind restabilite complet în aceeași zi”, au declarat oficialii ANCOM.

sursa: hotnews.ro

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Eurostat: România, printre ţările din Uniunea Europeană cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la locuinţe, în trimestrul I

Publicat

Preţurile locuinţelor din România au urcat cu 3,3% în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, aceasta fiind a şasea mare creştere înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ, preţurile la locuinţe au înregistrat o creştere trimestrială de 1,2% în Uniunea Europeană şi de 0,9% în zona euro.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Portugalia (4,9%), Estonia (4,8%), Slovacia (4%), Luxemburg (3,8%), Polonia (3,6%) şi România (3,3%), singurele scăderi fiind în Malta (minus 4,3%), Ungaria (minus 1,1%), Irlanda (minus 0,8%) şi Belgia (minus 0,1%).

În primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, preţurile locuinţelor au crescut cu 5,5% în Uniunea Europeană şi cu 5% în zona euro. Este cel mai semnificativ avans al preţurilor locuinţelor în zona euro din trimestrul doi din 2007.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Luxemburg (14%), Slovacia (13,1%), Estonia (11,5%), Polonia (11,3%), Portugalia (10,3%), Croaţia şi Letonia (ambele cu 9,1%) şi România (8,1%), iar singura scădere s-a înregistrat în Ungaria (minus 1,2%).

sursa: agerpres.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate