Connect with us
Advertisement

Administrație

Mircea Hava despre cum vor fi cheltuiți banii municipalității în 2012: „Consider că avem un buget realist, nu o fabrică de imagine”

Publicat

Primăria Alba Iulia a bugetat  evenimentele ce vor avea loc în 2012, iar suma alocată nu este deloc neglijabilă. Cei 3.500.000 lei vor fi folosiţi pentru organizarea de târguri, spectacole, zile ale oraşului şi festivităţi ceea ce în opinia Opoziţiei nu reprezintă decât o strategie de manipulare a cetăţenilor, respectiv „un buget populist şi electoral de care Hava se foloseşte pentru a-şi finanţa acţiunile din campanie”. Primarul municipiului Alba Iulia iese acum în presă şi explică ce anume a stat la baza elaborării acestui buget, pe care el în consideră înclinat înspre nevoile populaţiei”. Vedeţi mai jos declaraţiile lui Mircea Hava.

„Bugetul nostru este un exemplu de rezistenţă, de echilibru, pentru un oraş preocupat de dezvoltare”

Criza este astăzi un adevăr care se resimte acut la nivelul întregii ţări. Mai mult, toată Europa şi toată omenirea s-au afundat într-o situaţie plină de dependenţe pe care noi, oamenii, am născut-o şi despre care nu are rost să vorbim acum. Raportat la acest context, bugetul nostru este un exemplu de rezistenţă, de echilibru, pentru un oraş preocupat de dezvoltare şi care în ultimii ani a devenit un punct de referinţă pentru foarte mulţi. Pentru că noi nu am rămas muţi de uimire când lumea s-a pregătit să anunţe drama crizei, ci ne-am completat veniturile şi posibilităţile cu fonduri europene, granturi şi alte produse financiare. Din acest motiv, la Alba Iulia nu s-a pus niciodată problema unui buget de criză. Păstrând proporţiile, ca să ne raportăm încă o dată la situaţia internaţională pomenită, Alba Iulia ar fi un fel de Germania comparată cu Grecia, dacă vreţi. Vă invit să priviţi şi la gradul de îndatorare care azi este cu mult sub limita admisă de lege. Cred că oricine a putut vedea că, în vremuri potrivnice, la Alba Iulia s-a lucrat, s-au creat locuri de muncă şi ne-am urmărit îndeaproape planurile.

„Prioritatea absolută şi în acest an, ca întotdeauna, e să ţinem cont de nevoile oraşului”

Asta înseamnă că în afara proiectelor europene de anvergură despre care oamenii ştiu şi care. în bună măsură se vor finaliza în acest an, nu vom ocoli chestiuni administrative evidente şi importante. O nouă grădiniţă, o creşă sunt două dintre priorităţile noastre, modernizarea zonei de agrement de la Schit, amenajarea unui punct de informare turistică, relocarea şi întregirea cu noi elemente a platformei de skateboard pe care am achiziţionat-o cu 2 ani în urmă, reparaţii de maximă urgenţă la Palatul Principilor, semnale noi de intrare în oraş, totemuri de orientare turistică sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le vizăm, câteva puncte dintr-o  parte “vizibilă” a acestui buget.

Vor fi continuate investiţiile demarate în 2011

În plus, reţeaua de apă va fi îmbunătăţită în mai multe cartiere, între care amintesc Tolstoi, Oarda sau Miceşti. Mai multe străzi vor intra în refacere şi reabilitare sau se vor continua lucrări începute anul trecut: Mureşului, Măceşului cartier Bărăbanţ, Biruinţei, Busuiocului, Castanilor, Dumbrăviţei din Oarda. Pentru a completa efortul de modernizare a străzilor din centrul oraşului, la cele 24 de străzi reabilitate vom da o nouă faţă străzilor Crinului, Munteniei, Dimitrie Cantemir.

La tot ce am menţionat anterior, se adaugă obligaţia noastră de finalizare a unor lucrări de sistematizare în alte proiecte finanţate cu bani de la guvern: Bazinul Olimpic pe care dorim să-l redeschidem în mai şi blocurile de locuinţe sociale şi pentru tineri. Toate amenajările exterioare, racordarea la utilităţi, drumuri, parcări etc ne revin nouă. Iar lista investiţiilor este departe de a fi epuizată…

Am spus-o şi o repet: Alba Iulia a devenit o scenă şi a sosit momentul să ne preocupe cine sunt artiştii şi cum îi pot ei bucura şi încânta pe cei care vor şi vin să-i vadă.

Este pentru prima oară când anticipăm o agendă culturală pentru un sezon.  Este, de fapt, o demonstraţie de normalitate şi în acest domeniu, pentru că nu poţi face din Cetate motorul dezvoltării turistice a oraşului, fără să ai un plan foarte clar. Un program de evenimente construit şi dezbătut cu specialişti. Un program care se va completa cu cel al Consiliului Judeţean, cu care, ca şi până acum, vom colabora strâns. Spre deosebire de alţii, noi chiar am avut întâlniri de lucru cu oameni ca domnul Chiriac, Tudor Giurgiu şi alţii, dar nu am ieşit să ne lăudăm cu asta. Parcursul cultural pe care îl propunem va fi pentru consilierii Opoziţiei un nou prilej de a comenta şi a acuza de pe margine. De pe margine eşti liber să faci ce te taie capul, pentru că de fapt nu faci nimic. Singurul rol pe toată scena asta pentru aceşti politicieni e cel de chibiţ, pentru care eveniment înseamnă un foc de artificii pe rapid, că aşa s-a ordonat de sus, iar ca masterplan o idee frumoasă, dar uşor utopică, pe care oricum nu o poate combate nimeni, pentru că ai avut grijă să pui ani mulţi între prezent şi posibilul eveniment. Nu vreau să explic azi fiecare eveniment în parte. Deşi e clar că primii spectatori vor fi albaiulienii şi multe dintre evenimentele din acest an sunt propuse şi produse de oameni din Alba Iulia. Iar dacă vrem să se vorbească despre Alba Iulia ca despre Cluj, Sibiu sau alte oraşe trebuie să ne ridicăm din genunchi în picioare. În acest efort, noi am ales să ne sprijinim pe profunzimea unor oameni devotaţi artei. Un efort care presupune priorităţi, fonduri şi dorinţa de a sări un gard mare, un plan pe care nu-l evaluezi strict în termeni contabili pentru un an de zile. Alba Iulia e capabilă să producă proiecte culturale la care nu dorim să opunem o eventuală lipsa de viziune şi să nu le susţinem. Nu avem dreptul să dăm vina pe lipsa infrastructurii culturale, pe faptul că nu avem teatre, cinema-uri, săli polivalente ş.a.m.d. Se vor face şi acestea, dar deocamdată folosim ce avem şi contăm pe un plan bine structurat, care să facă din Cetatea Alba Carolina un reper cultural solid al României. Indiscutabil, sumele propuse sunt estimative. Prin comparaţie, Cluj Napoca – oraş candidat la titlul de capitală culturală – a alocat aproximativ 16 mil de lei pentru cultură şi evenimente, iar Timişoara 8 milioane de lei.

„Consider că avem un buget realist”

Încărcaţi de patimă, unii vor spune că e campania mea, că e puşculiţa de partid, ca şi cum noi ne-am înţelege cu fiecare artist ce va veni în acest an la Alba Iulia să lase o parte din ce i se cuvine aici. Pentru ei, fiecare tenor, sculptor, pictor, actor care va performa la Alba Iulia va reprezenta un rău absolut şi nu dorinţa de a creşte calitatea vieţii în acest oraş. Cum poţi vorbi despre posibilitatea de a deveni capitală culturală doar la nivelul teoriei şi să sprijini acest lucru prin sms-uri şi autocolante. Am trimis şi eu sms şi m-aştept să primesc în campania electorală un mesaj: noi am avut ideea! Personal, am ales să susţin concret un nou drum pentru Alba Iulia, iar, dacă alţii nu pot ţine pasul nu e treaba noastră. Sunt sigur că istoria se va repeta, bugetul nu va fi votat de consilierii USL, mai puţini înţelepţi decât colegii lor din Consiliul Judeţean, chiar dacă noi am prevăzut bani şi pentru cei care vor dezvolta acţiuni culturale care azi nu se regăsesc în anexa propusă de noi. Personal, nu pot înţelege cum e să-ţi consumi energia doar pentru a distruge şi combate gratuit orice, doar pentru ca vine dinspre Hava. Din păcate, orgoliul, piatra din buzunar, răzbunarea, patima, minciuna sunt stări de lucru pentru aceşti oameni şi nu se vor vindeca decât atunci când nu voi mai fi primar.

Ca un rezumat a tot ceea ce v-am spus, consider că avem un buget realist, de lucru şi continuitate, nu o fabrică de imagine. Un buget care exclude neputinţa şi care, folosit ca şi până acum, atent şi chibzuit, va aduce cu o treaptă mai sus oraşul, în 2012.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement