Mircea Hava nu merge la vot, la referendum: "Nu pot să particip la o asemenea mascaradă"
"Noi mergem la vot atunci când se fac votările. O să mergem la iarnă, în 2 decembrie, când vor fi votările pentru Parlamentul României, o să mergem peste un an, când vor fi votările pentru preşedinte. La asemenea mascaradă şi mai ales cum sunt organizate, nu participăm. Cu durere în suflet o spun: este pentru prima dată când nu participăm la vot. Nu pot să particip la o asemenea mascaradă şi la un lucru pe care cineva vrea să-l facă. Mâine se va supăra Ponta pe Antonescu şi o să-l demită pe Antonescu şi pe urmă iar o să mă cheme la vot. Această bătaie de joc perpetuă noi nu o mai acceptăm", a declarat, pentru Mediafax, liderul PDL Alba, Mircea Hava.
Dacă membrii PDL Alba susţin că nu se vor prezenta la referendum, semnale similare vin şi din alte organizaţii din ţară.
Reprezentanţii PDL la nivel naţional au hotărât, marţi, că nu participă la referendum, în condiţiile în care preşedintele suspendat, Traian Băsescu declarase anterior că: "Sunt lideri PDL care vor să câştig la referendum prin nerealizarea cvorumului. Aici drumurile noastre se despart".
Reamintim că pentru validarea organizării referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu este necesară prezenţa la vot a jumătate plus unu dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (12)