Connect with us
Publicitate

Actualitate

Mircea Hava, ridicat la rang de colonel, de fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea. Dobrițoiu: „Este strigător la cer!”

Publicat

Antena 3 a făcut publică miercuri, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, o listă cu mai multe persoane publice ridicate la rang de ofițeri, colonei sau locotenenți de către fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea. Între aceștia se regăsește și primarul Alba Iuliei, Mircea Hava, numit colonel în 2010.

Ceea ce este interesant este faptul că toate persoanele menționate pe respectiva listă apar menționați ca membri PDL. Actualul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu a spus că este strigător la cer faptul că au fost avansați de la gradul de colonei, chiar și cei care nu au făcut armata.

De asemenea, Corneliu Dobrițoiu a declarat în direct la Antena 3, precizând că Robert Turcescu a fost avansat la gradul de colonel, fără ca el să fi făcut armata. MApN  va deschide o acțiune în instanță pentru a lua înapoi toate gradele oferite celor din această listă, de către fostul Ministru al Apărării, Gabriel Oprea. Dobrițou a declarat că aproximativ 2.700 de persoane au fost avansate în grad de către Gabriel Oprea și că motivul avansării este doar cel politic.

Pe listă se regăsesc și numele altor jurnalişti, dar și al fostului premier, Mihai Răzvan Ungureanu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. TH

    joi, 21.06.2012 at 10:22

    ………………….. si Ioan Dumitrel ……………..si fostul prefect Bardan……………..

  2. jean

    vineri, 22.06.2012 at 07:54

    să trăiţi d-lor „colonei” !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate