Connect with us
Publicitate

Eveniment

UPDATE: Misionari albaiulieni, reținuți în Indonezia pentru tranzacții cu biblii. Autoritățile străine îi acuză de prozelitism

Publicat

Patru tineri români au intrat în atenția autorităților indoneziene, după ce au fost prinși distribuind biblii. Românii, între care și doi bărbați din Alba Iulia, sunt cercetați pentru prozelitism, deoarece este cunoscut faptul că, în Indonezia, vânzarea de biblii este considerată infracțiune.

Cei doi tineri albaiulieni cercetați în Indonezia sunt Denis Daniel Ross de 36 de ani și Sergiu Berci. Aceștia, împreună cu alți doi bărbați, Titel Maghiar (38 de ani), Ionuț Maghiar (33 de ani), din Suceava, au fost arestați de autoritățile străine în 8 septembrie, după ce s-a stabilit că aparţin unui cult neoprotestant, fiind plecaţi în Indonezia ca misionari ai Alianţei Creştinilor şi Misionarilor, cu sediul în Colorado, SUA. Informația reținerii celor patru a fost făcută publică de site-ul orizonturieterne.ro.

UPDATE: Vineri, cei patru au fost eliberaţi de autorităţile indoneziene.

Potrivit acestui site, fraţii Maghiar erau originari din localitatea Voitinel, judeţul Suceava, dar locuiau la Cluj de câţiva ani. Ceilalţi doi tineri, Sergiu Berci şi Denis Daniel Ross erau din Alba Iulia şi locuiau tot la Cluj.

Aceştia se aflau în Indonezia, mai exact pe insula Maluku şi au fost arestaţi pentru că au făcut o tranzacţie cu biblii, interzisă în Indonezia. Misiunea tinerilor era de a propovădui creştinismul. Din informaţiile furnizate, pe scurt, de autorităţile indoneziene rezultă că a fost fixată data de 14 septembrie, pentru judecarea infracţiunii de care cei patru tineri se fac vinovaţi.

În Indonezia, 80% din populaţie este de religie musulmană, în timp ce restul sunt creştini sau de altă orientare religioasă. Din primele informaţii, Titel Maghiar a mai fost reţinut în Indonezia, în anul 2009, pentru o perioadă de patru luni, tot pentru tranzacţii cu biblii.

Liviu Crețu, un misionar care a plecat împreună cu cei patru tineri spre insula Maluku a transmis site-ului orizonturieterne.ro:

Pace vouă! Mă numesc Liviu Crețu, am 33 ani și sunt venit ca misionar în Indonezia, insula Maluku, am fost ieri împreună cu Alin Terec, coleg de misiune cu mine, și cu un frate creștin de naționalitate indoneziană, numele lui este Rahmat Gumelar, am fost la ei să îi vizităm, dar nu ne-a dat voie să îi vedem, abia vineri 14 septembrie vor fi cercetați. Și se va afla dacă vor fi eliberați sau dacă vor rămâne mai departe în închisoare! Voi reveni cu informații. Până atunci vă rugăm să ne unim mai departe în rugăciune! Fiți binecuvântați de Domnul!”

Sursa: EVZ.ro și orizonturieterne.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. derp t.roll

    marți, 11.09.2012 at 14:20

    religia ar trebui sa fie ca organul sexual, pe care nu ti-l areti in public si nici nu-l bagi pe gat cu forta celor din jur! Fiind o lume libera, fiecare trebuie sa fie liber sa-si caute calea, nu sa-i fie facut capul calendar cu diverse „adevaruri” religioase.
    Sectantii din articol au gresit ca s-au dus sa faca prozelitism intr-o tara preponderent musulmana si cu legi foarte radicale

  2. Tibi

    marți, 11.09.2012 at 17:44

    Originea nu are cum sa fie musulmana,religia insa da!!!!!Mai documentati-va!!!!

    • moderatorul de serviciu

      miercuri, 12.09.2012 at 02:29

      corect.ai dreptate , am corectat. multumim

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate