Connect with us
Advertisement

Actualitate

„Miss Boboc” cu cântec la UAB. Studenții nemulțumiți de alegerea juriului. Vezi cauza frustrărilor

Publicat

Chiar dacă evenimentul a avut loc marți, Balul Bobocilor de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” continuă să stârnească controverse printre studenți. Aceștia comentează pe , Alba24, Facebook, Messenger sau alte rețele de socializare referitor la alegerea Danielei Trana ca Miss Boboc al balului de la UAB.

Daniela Trana susține că ea a participat la eveniment doar pentru a se distra, fără a se gândi vreun minut că ar putea deveni noua Miss Boboc.

În momentul în care organizatorii au decernat premiile,  aproape toți studenții prezenți în scenă și-au exprimat nemulțumirea față de deciziile juriului. Dat fiind faptul că jurizarea a fost cu notele la vedere, după cum au spus și organizatorii, pentru a fi transparență, a fost ușor de sesizat momentul care a înclinat balanța în favoarea studentei Daniela Trana.

Primul moment important s-a petrecut la proba de cultură generală, doar ea și un alt concurent au  răspuns corect ghicitorilor venite din partea organizatorilor, însă doar doi membri ai juriului au taxat faptul că rezolvarea ghicitorii a venit din public, mai exact le-a fost șoptit răspunsul, aici fiind unul dintre cele două momente-cheie ale jurizării. Dintre cei nouă membri, doar doi au acordat note mici, ceilalți șapte acordând 4 sau 5 (cinci a fost nota maximă). Aici o parte din ”vină” au avut și organizatorii evenimentului, deoarece au încercat să animeze proba de cultură generală și au încurcat serios participanții, care nu au ghicit răspunsul întrebării-capcană.

Cel de-al doilea moment important sau cheie al evenimentului s-a petrecut la proba de aptitudini, unde Daniela Trana și partenerul ei au prezentat o scenetă, fără microfoane, iar dialogul lor nu a putut fi înțeles de cei prezenți în sala Casei de Cultură a Studenților. Chiar și așa, câțiva membri din juriu au acordat punctaj mare  sau chiar maxim pentru interpretarea celor doi tineri, punând cel mai probabil lipsa microfoanelor pe seama organizatorilor.

Reacția publicului a fost pe alocuri de înțeles, răspunsul fiind argumentat de prestația celorlalte participante  pentru premiul de miss. Însă, după cum au spus prezentatorii la începutul balului, ”Un asemenea eveniment  trebuie să aibă parte de un juriu de elită, ce va avea dificila misiune de a alege cei mai frumoși boboci”, așa a și fost pentru că  misiunea s-a dovedit a fi dificilă și din păcate alegerea acestora nu a făcut deliciul publicului spectator, însă fără a trișa sau priva pe cineva de o notă mai mare ci doar au punctat, unele răspunsuri venite din public (principalul contestatar al câștigătoarei).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement