MISS și MISTER Boboc 2026 la Balul Bobocilor de la Liceul Teoretic din Teiuș. Cine sunt câștigătorii
Liceul Teoretic din Teiuș și-a desemnat elevii care vor purta anul acesta titulatura de Miss și Mister Boboc 2026. Este vorba despre Sara Ciorgovean care a câștigat titlul de Miss Boboc și Cristian Cristea, desemnat Mister Boboc.
De asemenea, titlurile de Miss și Mister Popularitate au fost acordate elevilor Adelina Onofrei și Narcis Haic.
Balul Bobocilor de la Liceul Teoretic Teiuș s-a desfășurat joi, 22 octombrie, la Casa de Cultură a oraşului Teiuş, începând cu ora 17:00.
Invitaţia organizatorilor a fost onorată de elevi, părinţi, profesori, consilieri locali şi teiuşeni care au dorit să cunoască sau să fie alături de tânăra generaţie de liceeni.
Tema balului din acest an a fost inspirată din industria DISNEY, universul creat de The Walt Disney Company, care reunește o serie vastă de animații, filme, personaje iconice, parcuri tematice și produse dedicate copiilor și adulților.
Cu ajutorul concurenţilor şi a probelor ne-am amintit de această lume specială.
La concursul pentru Miss şi Mister Boboc s-au înscris 18 elevi. Cele nouă perechi au fost:
1. Clamba Daria, Moise Eduard (Albă ca zăpada, Prințul)
2. Zaharia Giulia, Dreghiciu Mihail (Cenușăreasa, Prințul Charming)
3. Popa Ioana, Hălălai David (Aurora, Prințul Philip)
4. Ciortea George, Meteş Antonia (Ariel, Prințul Eric)
5. Onofrei Adelina, Haic Narcis (Frumoasa şi Bestia)
6. Pop Vanessa, Gorynin Danila (Jasmin, Aladin)
7. Chiriac Maria, Hang Adrian (Mulan, Li Shang)
8. Bancea Denisa, Cristea Cristian (Tiana, Prințul Naveen)
9. Ciorgovean Sara, Stănculesc Rareş (Rapunzel, Flynn Rider)
"Perechile participante ne-au încântat prin spontaneitate, prin cunoştinţele pe care le deţin, dar și prin buna dispoziție. Prima probă la care au trebuit să facă față a fost prezentarea într-un mod cât mai original, folosindu-se de creativitate şi ingeniozitate.
Pentru a se încadra în tema balului, fiecare echipă a trebuit să aleagă un moment artistic semnificativ din povestea pe care au reprezentat-o.
La proba de verificare a cunoştinţelor fiecare participant a răspuns la o întrebare de cultură generală şi la o întrebare-capcană. O altă probă a fost Continuă versul, fiecare participant fiind supus unui test al cunoștințelor muzicale din industria românească.
O probă a fost comună, integrând atât calități sportive, cât și capacitatea de a-și folosi inteligența. Evident că nu a lipsit proba de dans! Amuzament şi voie bună au fost cuvintele-cheie ale balului şi în acest an", au transmis reprezentanții liceului. De asemenea, au existat și momente artistice.
Miss şi Mister Boboc au fost stabiliţi de un juriu format din nouă elevi ai claselor a XII-a. Sarcina lor nu a fost uşoară pentru că toţi candidaţii au fost la înălţime.
Pentru stabilirea câstigătorilor premiilor de Miss şi Mister Popularitate votul a fost realizat de public, timp de aproximativ zece zile, cu ajutorul platformei social media Instagram, în contul de instagram: balulbobocilor.ltt.2026.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)