Actualitate
„Miss Turism Alba 2011”. Prima etapă, la Teiuş, de Zilele Oraşului

Reprezentanţii CCS Alba Iulia au precizat că sunt foarte multe tinere, studente frumoase şi tineri talentaţi, care vor să se remarce, in judeţul nostru, astfel că „Miss Turism Alba” va oferi „şansa tuturor celor descoperiţi în fiecare localitate să arate lumii calităţile fizice, intelectuale, artistice şi, în acelaşi timp, să promoveze zonele cu importanţă turistică pe care le reprezintă”.
Tinerele interesate se pot înscrie gratuit pe site-ul www.missturismalba.ro sau direct la locaţia concursului, iar, în urma organizării etapelor în toate oraşele din judeţul Alba, concursul va avea o selecţie finală, la Alba Iulia. Din fiecare oraş se pot califica maxim 3 concurente. În etapa finală, premiile vor fi de 2000 de lei pentru locul I, 1000 de lei locul II şi 500 de lei, locul III. Se pot prezenta la concurs fetele cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, cu cetăţenie română şi domiciliul sau locul naşterii în judeţul Alba. Fiecare candidată trebuie să aducă un talent local, care să ştie să cânte şi să danseze. Astfel, toate preselecţiile se vor desfăşura sub forma unui spectacol. De asemenea, 50% dintre candidate trebuie să fie studente.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba şi se desfăşoară în perioada 15 august – 15 octombrie 2011.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News