Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Miss Turism Alba: Tinerele frumoase din Blaj, Cugir şi Cîmpeni, invitate să se înscrie în concurs

Publicat

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba organizează prima ediţie a concursului Miss Turism Alba, un eveniment care are ca scop promovarea obiectivelor turistice de interes din judeţul nostru, dar şi a frumuseţilor locale.

Concursul a demarat în 15 august şi va continua până în 15 octombrie, interval în care, pe rând, tinerele din fiecare localitate din judeţul Alba vor avea ocazia să demonstreze că merită titlul de Miss. „Acest eveniment se justifică prin faptul că, în momentul de faţă, există multe zone ale judeţului unde potenţialul turistic este foarte mare. Acest lucru aduce cu sine nevoia de promovare a acestuia. Proiectul doreşte să îmbine punerea în valoare a sexului frumos cu promovarea obiectivelor turistice şi să aducă o contribuţie în descoperirea şi susţinerea valorilor artistice ale judeţului. Datorită faptului că sunt foarte multe tinere, studente frumoase şi tineri talentaţi, care vor să se remarce, în judeţul nostru, Miss Turism Alba va oferi şansa tuturor celor descoperiţi în fiecare localitate, să arate lumii calităţile fizice, intelectuale, artistice şi în acelaşi timp să promoveze zonele cu importanţă turistică pe care le reprezintă. Scopul nostru este promovarea tinerilor și studenților, frumuseţii, valorilor artistice şi turistice ale judeţului Alba”, au declarat organizatorii.

În data de 27 august 2011, înscrierile pentru Miss Turism Alba 2011 au fost deschise oficial la Teiuș, în cadrul Zilelor Orașului. În această săptămână, cele mai frumoase fete și cei mai talentați artisti din orașele Blaj, Cugir și Câmpeni se pot înscrie online pe www.missturismalba.ro sau la următoarele locaţii:

Blaj – Club „Opera”, 23.09.2011, ora 22.00

Cugir – Club Restaurant „Chic”, 24.09.2011, ora 20.00

Cîmpeni – Club „Yax”, 24.09.2011, ora 22.00

Abrud – Grup Şcolar HCC, 29.09.2011

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax