Eveniment
MISTER: Consiliul Județean Alba nu figurează în lista organizatorilor Serbărilor Unirii de la Alba Iulia

Se pare că, singura finanţare directă făcută de CJ Alba ar fi la organizarea Congresului Spiritualităţii, un eveniment la care participarea Consiliului a devenit o tradiţie. În ciuda zvonurilor apărute potrivit cărora la vârful PDL Alba ar exista disensiuni între preşedintele Mircea Hava şi vicepreşedintele PDL Alba, Ion Dumitrel, surse din partid au declarat că nu se pune problema de aşa ceva. Singurul motiv pentru care CJ Alba nu numără printre organizatorii Serbărilor Unirii, este faptul că Guvernul a decis ca finanţarea să fie distribuită în mod egal între Primărie şi Instituţia Prefectului, astfel încât nici bugetul local nici cel judeţean să nu fie afectate.
Cei 800.000 de lei de la Guvern au fost înpărţiţi în câte 400.000 de lei pentru cele două instituţii implicate în organizare. Astfel, potrivit, reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Alba, aproape 92.000 de lei se vor folosi pentru organizarea Congresului Spiritualităţii Româneşti. O sumă de 24.000 de lei va merge la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia pentru acţiunile organizate pe parcursul celor 10 zile de Serbări.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
mariusrusu
joi, 24.11.2011 at 18:32
Flavia dragă, „vicepreședintele CJ Alba, Ion Dumitrel”?
moderatorul de serviciu
joi, 24.11.2011 at 19:45
a vrut sa scrie vicepresedintele PDL… graba 🙂