Actualitate
Mita dată unui funcționar străin, pedepsită cu închisoare. Amenzi uriașe pentru persoanele juridice. Lege adoptată
Mita dată unui funcționar străin va fi pedepsită cu închisoare, iar în cazul persoanelor juridice care fac acest lucru, amenzile vor uriașe. Infracțiunea va fi anchetată de procurorii DNA. Lege a fost adoptată.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care prevede că fapta persoanei care oferă unui funcţionar public străin bani ori alte foloase care nu i se cuvin în legătură cu îndatoririle acestuia, pentru a obţine avantaje în desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale, va fi pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Proiectul de lege stabileşte măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris, la 21 noiembrie 1997.
Conform Convenţiei, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru a preveni coruperea funcţionarilor publici în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, inclusiv punerea în aplicare de politici şi proceduri pentru a descuraja darea de mită, promovarea conştientizării în rândul companiilor cu privire la riscurile şi consecinţele dării de mită, potrivit Agerpres.
Potrivit prevederilor adoptate, funcţionar public străin înseamnă „orice persoană, numită sau aleasă, care deţine o funcţie legislativă, administrativă sau judiciară într-o ţară străină, orice persoană care exercită o funcţie publică pentru o ţară străină, inclusiv pentru o agenţie de stat sau o întreprindere publică şi orice funcţionar sau agent al unei organizaţii publice internaţionale”.
- „Fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcţionar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcţionar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi menţină asemenea avantaje în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, prevede actul normativ.
Mita dată unui funcționar străin: Amenzi uriașe pentru persoanele juridice
Prin derogare, în cazul acestei infracţiuni, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 3.000 lei şi 300.000 lei.
„Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent”, mai prevede proiectul.
De asemenea, infracţiunea pentru acest caz este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News