Un miting anti-Băsescu a fost organizat şi la Cugir, joi seara, de membrii şi simpatizanţii USL. La marș au fost prezenți, potrivit USL, aproximativ 1000 e de persoane . Aceștia au defilat pe mai multe străzi din localitate scandând "Cugirenii votează. Cugirenii nu boicotează". Membrii PSD s-au întâlnit în faţa sediului, iar cei ai PNL, în faţa Casei de Cultură a oraşului.
Publicitate
Cele două grupări s-au unit la ora 19.00, în faţa Stadionului CSO Cugir şi au urmat traseul Bulevardul Central - strada 1 Decembrie 1918 - Cartier Micro 7 - strada Ion Creangă - strada Tineretului - Primăria Cugir.
Protestatarii au scandat mesaje anti-Băsescu şi pentru participarea la referendum: "Jos Băsescu","Nu staţi în balcoane că muriţi de foame", "Hai la referendum.Eu votez DA, nu boicotez", "Stop Indiferenţei", "Băse!Pleacă, nu te mai vrem, ne asumăm răspunderea!Tu?".
Publicitate
În timpul marşului, participanţii au împărţit materiale electorale şi i-au îndemnat pe cetăţeni să meargă la referendum şi să voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu.
Ajunşi în faţa Hotelului "Drăgana" din localitate, liderii USL, printre care preşedintele PNL Cugir Adrian Teban, şi politicienii Horia Rotche, Mircea Simu şi preşedintele Filialei de Tineret TNL Cugir, Ovidiu Ciucur au improvizat o scenă de pe care au susţinut discursuri şi au scandat împreună cu cei prezenţi lozinci anti-Băsescu. "Prin mitingul din această seară, am încercat să îndemnăm lumea să meargă la vot. Au murit oameni pentru libertate, pentru ca noi să putem alege liberi", a declarat primarul oraşului Cugir, Adrian Teban.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin vezi mai mult ...
Comentarii (1)
N
Nini27 iulie 2012
Pai daca acolo au fost 1000 de persoane inseamna ca orasul Cugir are peste 100.000 de locuitori
am fost pe teresa la o bere cand treceau si cred ca erau maxim 250 -300 de persoane
cine naiba angajeaza la ziare tot felul de mincinosi Sorine mai taie din ele dale dracu""
halal deontologie
Comentarii (1)