Eveniment
Mobilizare pe Lotul 2 al Autostrăzii A10, în zona alunecării de la Oiejdea. CNAIR: Constructorul trebuie să finalizeze lucrările
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că au început lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, în zona alunecării de la dealul Oiejdea.
„Constructorul grec, Aktor, trebuie să finalizeze lucrările de consolidare a versantului, pentru a putea pune în circulație, la profil de autostradă, sectorul de drum pe care acum se circulă în regim de DN”, au transmis marți, 12 aprilie, reprezentanții CNAIR.
Reamintim faptul că ultimul tronson din A10 Sebeș-Turda a fost dat în circulație în 30 noiembrie, chiar dacă nu toate lucrările au fost finalizate. Este vorba despre un tronson de 24 de kilometri, prin care se asigură legătura fără întrerupere între Sibiu și Cluj (Florești).
În 20 iulie 2020, CNAIR a transmis că că cauza ploilor abundente, pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, la km 16+30, a avut loc o pierdere locală de stabilitate a taluzului.
„Echipa de specialiști formată din experți ai CNAIR și ai Antreprenorului a constatat, la fața locului, că alunecarea de suprafață a taluzului nu a afectat corpul autostrăzii. După definitivarea expertizei tehnice în lucru, luni, 27 iulie 2020 se va adopta soluția de remediere și ulterior se va trece la implementarea acesteia de către Antreprenor”, au precizat atunci reprezentanții CNAIR.
Problema nu a putut fi remediată înainte de deschiderea tronsonului, astfel că în zona respectivă circulația se desfășoară cu restricții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News