Sistemele de alimentare cu apă și canalizare menajeră din comuna Gârbova vor fi modernizate și extinse printr-o investiție de peste 16,7 milioane de lei. 

Primăria Gârbova a lansat pe 22 noiembrie, în SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul „Modernizare și extindere sisteme de alimentare cu apă și de canalizare menajeră în comuna Gârbova”.

Publicitate

Valoarea totală a investiției este estimată la 16.762.719 de lei, fără TVA.

Situația din prezent

Potrivit documentației, comuna Gârbova dispune în prezent de un sistem de alimentare cu apă și un sistem de canalizare ce acoperă localitățile Gârbova și Reciu. Localitatea Cărpiniș nu dispune de sisteme de alimentare cu apă și canalizare menajeră.

Alimentarea cu apă a localităților Reciu și Gârbova se realizează în prezent prin intermediul unei conducte de aducțiune ce transportă apa din aducţiunea magistrală existentă în zona localității Câlnic. Din rezervorul localităţii Reciu, apa este pompată în gospodăria de apă a localităţii Gârbova amplasată la o cotă joasă din vestul localității Gârbova. Din gospodăria de apă existentă în localitatea Gârbova, apa este pompată în rețeaua de distribuție, existând în prezent disfuncționalități în asigurarea presiunii necesare la branșamentele individuale în zonele înalte din vestul localității.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În vederea remedierii disfuncționalităților identificate, autoritățile locale își propun realizarea unei modernizări a sistemului de alimentare cu apă, prin optimizarea modului de funcționare al reţelei de distribuție din localitatea Gârbova, extinderea rețelei pentru acoperirea întregii localităţi precum și execuția unui ansamblu de construcţii și instalaţii pentru asigurarea alimentării cu apă a localităţii Cărpiniș.

În ceea ce privește canalizarea apelor uzate menajere, localitatea Cărpiniș nu dispune în prezent de rețea de canalizare sau staţie de epurare a apelor uzate. Localitățile Reciu și Gârbova dispun de sisteme de colectare și transport a apelor uzate menajere către o stație de epurare amplasată în estul localității Gârbova și care funcţionează la capacitatea maximă.

Publicitate

În localitatea Cărpiniș, evacuarea apelor uzate menajere se realizează în prezent direct în factorii de mediu, prin latrine sau fose neetanșe, contribuind la creșterea conţinutului în poluanţi a apei freatice peste limitele admise și compromiterea acestora ca factor de mediu cât și ca folosință de apă pentru localităţile din aval.

Scenariul recomandat de studiile de fezabilitate propune următoarele:

Modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă

Se propune modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă din comuna Gârbova prin realizarea următoarelor obiecte:

  • conductă de aducțiune pentru localitatea Cărpiniș;
  • gospodărie de apă cu rezervor și staţie de clorinare pentru localitatea Cărpiniș;
  • reţea de distribuţie a apei în localitatea Cărpiniș;
  • branșamente individuale în localitatea Cărpiniș;
  • gospodărie de apă cu rezervor și stație de clorinare în localitatea Gârbova;
  • modernizare și extindere reţea de distribuţiei a apei în localitatea Gârbova.
Publicitate

Modernizarea și extinderea sistemului de canalizare menajeră

Se propune modernizarea și extinderea sistemului de canalizare menajeră din comuna Gârbova prin realizarea următoarelor obiecte:

  • racorduri individuale localitatea Cărpiniș;
  • reţea de canalizare menajeră localitatea Cărpiniș;
  • staţii de pompare ape uzate menajere localitatea Cărpiniș;
  • conducte de refulare staţii de pompare ape uzate localitatea Cărpiniș;
  • extindere rețea de canalizare menajeră localitatea Gârbova;
  • modernizare și extindere capacitate de epurare — stație de epurare comuna Gârbova (localitățile Gârbova, Reciu și Cărpiniș).