Connect with us
Advertisement

Eveniment

Modificare importantă pentru românii din Diaspora: Vor avea acces la servicii consulare online. Iohannis a promulgat legea

Publicat

Modificare importantă pentru românii din Diaspora; Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că cetăţenii din afara graniţelor ţării pot accesa servicii consulare online.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 62/2019 privind activitatea consulară, în sensul creşterii gradului de digitalizare a serviciilor consulare, transmite Agerpres.

Cetățenii vor putea accesa servicii consulare online, fără a fi nevoiţi să se prezinte la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular.

„Cererea de servicii consulare se depune personal sau, după caz, se transmite în format electronic.

În funcţie de tipul de serviciu consular solicitat şi de opţiunea titularului cererii, documentele eliberate în cadrul activităţii consulare se ridică personal sau, după caz, se expediază prin servicii de curierat, cu suportarea cheltuielilor de expediţie de către solicitanţi ori se transmit în format electronic, după ce au fost emise şi semnate cu semnătură electronică calificată.

Categoriile de servicii consulare care se pot solicita, respectiv presta în format electronic, documentele eliberate care se pot expedia prin servicii de curierat, procedura de depunere şi soluţionare a cererilor respective, precum şi orice alte aspecte conexe se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe”, prevede legea.

Actul normativ mai stipulează că sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetăţeni, prin care sunt procesate cererile de servicii consulare, se înregistrează cetăţenii români aflaţi în străinătate, se procesează şi se centralizează evaluările, sugestiile şi propunerile venite de la cetăţeni, se poartă corespondenţa interinstituţională, se ţine evidenţa cazurilor de asistenţă şi protecţie consulară, se emit şi se eliberează, după caz, documente specifice.

„Diplomaţii cu atribuţii consulare şi funcţionarii consulari utilizează, după caz, semnături electronice calificate”, se mai arată în lege.

Ordinul ministrului Afacerilor Externe se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement