Actualitate
Modificarea Legii concurenţei, aprobată de Guvern. Compania care-şi recunoaşte vina primeşte amendă redusă cu până la 30%. Despre inspecţiile inopinate
Compania care îşi recunoaşte vina pe parcursul investigaţiei privind o faptă anticoncurenţială poate beneficia de o reducere a amenzii cuprinsă între 10% şi 30% , iar inspecţiile inopinate pot fi făcute în orice spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea.
Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o Ordonanță de Urgență, o serie de măsuri de eficientizare în materie de concurență.
Modificarea Legii concurenţei a fost inclusă ca masură de reformă în ceea ce priveşte dezvoltarea mediului economic între condiționalităţile asumate de Guvernul României în vederea încheierii seriei de împrumuturi pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loan) cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, transmite Executivul, într-un comunicat de presă.
Modificările aduse Legii Concurenței sunt necesare atât pentru eficientizarea activităţii autorităţii de concurenţă, cât şi pentru simplificarea procedurilor administrative, cu beneficii pentru mediul de afaceri.
Astfel, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene, pentru a stimula companiile să recunoască săvârșirea unei fapte anticoncurențiale anterior finalizării investigației, s-a introdus în Legea Concurenței, procedura tranzacționării.
Această procedură prezintă avantaje atât pentru autoritatea de concurenţă, cât și pentru companii. Mecanismul procedurii tranzacționării constă în recunoașterea faptei anticoncurențiale pe parcursul investigaţiei. Până acum, companiile puteau recunoaşte că au săvârşit o faptă anticoncurennţială doar după finalizarea raportului de investigaţie, în cadrul procedurii de audiere.
În urma noilor modificări, compania care îşi recunoaşte vina pe parcursul investigaţiei poate beneficia de o reducere a amenzii cuprinsă între 10% şi 30% din valoarea iniţială a acesteia (în prezent legea prevede o reducere de doar 10%).
Avantajele acestei proceduri constau în economia de timp, deblocarea de resurse care urmează să fie redirecţionate către soluţionarea altor cazuri, dar și probabilitatea ca aceste decizii să nu mai fie atacate în instanţă. În acelasi timp, amendamentele aduse Legii Concurenţei conduc la reducerea timpului şi a costurilor pe care le au companiile implicate în cazurile instrumentate de Consiliul Concurenţei (spre exemplu cheltuielile cu asistenţa juridică, implicarea managementului companiei în alte activităţi decât cele de gestionare a afacerii).
De asemenea, prin prezenta Ordonanță se creează cadrul legislativ care să permită efectuarea de inspecții inopinate în orice spații în care întreprinderile își desfășoară activitatea. Prin această măsură se elimină încercările de obstrucționare a inspecței inopinate prin folosirea argumentului că spațiul în care întreprinderea își desfășoară activitatea nu este deținută legal de către aceasta.
Prezenta Ordonanță reglementează și termenul actual de la 48 de ore la 72 de ore, în care poate fi atacată hotărârea instanţei pentru respingerea autorizării solicitate în scopul efectuării unei inspecții inopinate.
Consiliul Concurenţei se află într-un amplu proces de modernizare a cadrului legislativ în baza căruia îşi desfăşoară activitatea. Astfel, În 2014, a fost modificată şi completată şi legislaţia privind concurenţa neloială şi cea în domeniul ajutorului de stat, urmând ca în 2016 să implementăm directiva privind despăgubirile persoanelor prejudiciate de o practică anticoncurenţială.
Legea concurenței cuprinde prevederi substanțiale și proceduri incidente în materie de concurență, iar în ceea ce privește practicile anticoncurențiale și concentrările economice, de dimensiune națională, în timp ce Regulamentele comunitare menționate mai sus, direct aplicabile la nivel național, cuprind prevederi incidente în cazul practicilor anticoncurențiale și concentrărilor economice de dimensiune comunitară.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News