Actualitate
Modificări importante privind acordarea certificatelor medicale pentru persoanele aflate în carantină. A crescut indemnizația

Modificări importante în modelul unic de certificat medical după ce documentul a fost actualizat printr-un Ordin comun al MS şi CNAS, publicat luni în Monitorul Oficial.
Astfel, indemnizaţia acordată oamenilor aflaţi în carantină creşte de la 75%, la 100%, potrivit actului normativ.
Noile prevederi specifică faptul că boala infectocontagioasă pentru care se instituie măsura izolării, cu indemnizaţie de 100% din baza de calcul, a fost inclusă şi evidenţiată distinct, la codul 51, în noul model de certificat medical, în vigoare din 7 septembrie, se arată în Ordinul comun al MS şi CNAS nr. 1546/938/2020.
Din 7 septembrie este în vigoare Ordinul comun al MS şi CNAS nr. 1546/938/2020 privind modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.092/745/2020 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical şi a instrucţiunilor privind utilizarea şi modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizaţii asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate și din sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Măsuri noi în vigoare de luni, 7 septembrie
Boala infectocontagioasă pentru care se instituie măsura izolării, cu indemnizaţie de 100% din baza de calcul, a fost inclusă şi evidenţiată la codul 51, în noul model de certificat medical
Indemnizaţia de concediu medical pentru carantină creşte la 100% față de 75% cât era până în data de 7 septembrie.
Eliberarea certificatului de concediu medical se va face pe baza adeverinţei de la plătitor, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în lista aprobată prin hotărâre a Guvernului, precum şi în cazul bolilor infectocontagioase pentru care se instituie măsura izolării, stabilite prin hotărâre a Guvernului, se arată în noua formă a art. 9 (1) din Anexa 2 a Ordinului antemenţionat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News