Modificări în Legea vânătorii, aprobate de Senat. Obligații stabilite în situații ce impun despăgubiri
Senatul a aprobat miercuri modificări în Lega vânătorii. Este stabilită obligația de raportare la primării privind identitatea gestionarului fondului cinegetic.
Se instituie obligația de comunicare a identității gestionarului fondului cinegetic către unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora este situat acesta, în termen de 30 de zile de la data semnării contractului, notează Agerpres.
Inițiatorii, un grup de parlamentari UDMR, motivează că această obligație nu era specificată până acum în lege și că absența unei informări oficiale poate genera dificultăți în constatarea și evaluarea pagubelor.
De asemenea, prin această obligație, se poate identifica persoana responsabilă potrivit raportului contractual și se pot derula procedurile legale privind stabilirea și acordarea despăgubirilor.
”Întrucat primăria gestionează, din punct de vedere procedural, documentația aferentă despăgubirilor, din această cauză este esențial să cunoască în mod exact contractul aplicabil perioadei respective.
Propunerea de modificare are un caracter exclusiv de precizare și clarificare, fără a institui competențe sau atribuții suplimentare în sarcina autorităților administrației publice locale”, se arată în expunerea de motive.
Ce se modifică în lege
Legea nr. 407/2006 a vânatorii și a protecției fondului cinegetic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se modifică astfel:
”1. La articolul 9, dupa alineatul (11) se introduce un alineat nou, alin. (12), cu următorul cuprins:
(12) Gestionarul este obligat ca, în termen de cel mult 30 de zile, să înștiințeze unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora este situat fondul cinegetic, prim orice mijloc de comunicare, despre încheierea contractului prevazut, precum și despre actele adiționale ale acestuia”.
Proiectul mai include amenzi între 500 lei și 1.500 lei pentru nerespectarea acestei obligații.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)