Economie
Modificări în procedura privind atribuirea contractelor de achiziţie publică
Executivul a modificat reglementările referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică, în sensul responsabilizării şi sancţionării autorităţilor contractante atunci când se constată întârzieri în încheierea contractelor autorităţilor respective, a anunţat Cristina Trăilă, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).
Autorităţile contractante trebuie să încheie contractele de achiziţie publică în cel mult 7 zile calendaristice de la expirarea termenelor de aşteptare prevăzute de lege, după anunţarea rezultatului procedurii de atribuire.
Hotărârea de Guvern introduce, de asemenea, o prevedere expresă potrivit căreia autorităţile contractante au obligaţia de a notifica ANRMAP cu privire la contractele atribuite, în cel mult 48 de ore de la data încheierii contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru.
Preşedintele ANRMAP a precizat că modificările operate urmăresc transparentizarea procesului de achiziţie publică, evitarea întârzierilor majore în implementarea proiectelor de investiţii şi în cheltuirea fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare.
De asemenea, ofertantul care se consideră lezat în dreptul său de un astfel de comportament are dreptul de a sesiza ANRMAP.
În ceea ce priveşte sancţiunile pe care le riscă autorităţile contractante, preşedintele ANRMAP a menţionat că acestea sunt prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă 34/2006, amenda maximă fiind de 40.000 de lei.
Sursa: Biroul de presă al Guvernului
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News