Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Modificări la Legea administraţiei locale, aprobate de Camera Deputaţilor: Primarii nu mai trebuie să vizeze actele pentru proiectele de CL

Publicat

ochelari acte

achelari, acte, administratie, economicUn act normativ ce prevede că documentele care însoţesc proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local un mai trebuie vizate şi de primari a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului, responsabili pentru cele înscrise în documente sunt cei care le întocmesc şi le semnează.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 222 de voturi pentru, două împotrivă şi 19 abţineri şi modifică, în acest sens, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Conform actului normativ, “proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului. Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului nu trebuie aprobat de primar. Responsabilitatea pentru legalitatea şi veridicitatea celor înscrise în raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului revine celor care îl întocmesc şi îl semnează”.

Deputaţii au introdus la comisia de specialitate şi alte prevederi referitoare la concesionarea terenurilor. Astfel, “concesionarea terenurilor ce apar în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale se poate realiza în mod direct către proprietarii construcţiilor finalizate şi autorizate edificate pe acestea, prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. În toate cazurile procedura de concesionare a bunurilor ce apar în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale face obiectul unui regulament aprobat prin hotărâre a consiliului local, consiliului judeţean, consiliului general al Municipiului Bucureşti, consiliilor locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, după caz. Autorităţile deliberative pot aproba în baza unui regulament local vânzarea directă a terenurilor aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale concesionate către proprietarii construcţiilor definitive şi autorizate edificate pe acestea”.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax