Connect with us
Publicitate

Eveniment

Modificări la pensiile militare: cum vor fi indexate pensiile militarilor și polițiștilor. Legea a fost adoptată de Senat

Publicat

Modificări la pensiile militare. Pensiile militarilor și polițiștilor, aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, ca for decizional, 91 de voturi „pentru” şi 8 abţineri.

Modificări la pensiile militare. Comisia de apărare a Senatului a acordat, luni, raport de admitere, cu amendamente, acestui proiect.

„Cuantumul pensiilor militare de stat, aflate în plată, se actualizează ori de câte ori se majorează

  • solda de grad/salariul gradului profesional
  • şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare,

în procentajele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie”, prevede actul normativ amendat de Comisia de apărare a Senatului.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, mai prevede proiectul.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată, potrivit Agerpres.

Modificări la pensiile militare

Comisia de apărare a eliminat articolul 60 (1) din forma Camerei Deputaţilor care prevedea că „dispoziţiile art 60 alin (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi în cadrul procedurii de actualizare a pensiilor militare de stat”.

Senatorii din Comisia de apărare au mai stabilit că, „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casele de pensii sectoriale actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată, cu majorările soldei de grad, salariul gradului profesional şi al soldei de funcţie/ salariul de funcţie care au avut loc în perioada 2015 – 2024”.

Fondurile necesare pentru plata în anul 2024 a acestor drepturi vor fi suportate din bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate