Connect with us
Advertisement

Actualitate

Moneda națională s-ar putea deprecia până la 4,9 – 5 lei/euro, la începutul anului viitor

Publicat

Moneda europeană ar putea valora 4,9 – 5 lei la începutul anului viitor, a declarat, luni, Dan Bucşa, economist-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit Bank Londra, menţionând că leul este supraevaluat comparativ cu monedele din Europa Centrală.

„După cum ştiţi, eu am teoria asta că în fiecare an leul se mai mută cu 10 bani. Ţine de câţiva ani. Şi probabil că se va muta şi la anul. În scenariul de bază, undeva pe la începutul anului viitor, că aşa se întâmplă de obicei, leul s-ar putea muta în intervalul 4,90 – 5. Este suficient? Nu. Dacă avem un scenariu cu risc, atunci leul ar putea să treacă temporar de 5. Tot ce trebuie este ca Banca Naţională să nu intervină enorm pentru a-l proteja în această situaţie şi se va duce uşor peste 5. Dar probabil că după aceea Banca Centrală îl va readuce în acest interval, pentru că se uită la inflaţie, se uită şi la cei care s-au împrumutat în valută”, a spus Dan Bucşa, într-o discuţie online pe tema „România la sfârşitul ciclului electoral: lecţii din 2020 pentru 2021”.

Potrivit acestuia, leul este „semnificativ supraevaluat” în raport cu monedele din Centrul Europei.

Dan Bucşa a precizat că are două criterii la care se uită, unul fiind ajustat cu preţurile de producţie, iar în acest caz leul este supraevaluat faţă de monedele din ţările aflate în Centrul Europei cu 5-12%. Dacă modelul este ajustat cu costul unitar al forţei de muncă, supraevaluarea este faţă de monedele din zonă cu 10-33%.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement