Eveniment
MOST WANTED: Urmărit internațional din Alba, PRINS în Spania, după aproape 20 de ani de la comiterea faptelor. Cine este bărbatul
Un bărbat din Alba, urmărit internațional, a fost prins în Spania, după foarte mulți ani de căutări, anunță reprezentanții IPJ Alba.
”La data de 29 ianuarie a.c., în urma schimbului de informații realizat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigații Criminale și Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., cu Biroul Sirene Spania, a fost depistat, în localitatea Tarragona, Spania, un bărbat, de 50 de ani, din județul Alba”.
Potrivit surselor Alba24, este vorba despre Claudiu Gheorghe Pâclișan, căutat de mulți ani. Faptele pentru care a fost condamnat au fost comise în 2004-2005.
Acesta era urmărit internațional din categoria MOST WANTED, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minor sub forma exploatării sexuale.
”La data de 7 octombrie 2010, Biroul Sirene România a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pe numele bărbatului, cetățean român, solicitându-se arestarea acestuia în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Alba, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minor sub forma exploatării sexuale” au precizat reprezentanții Poliției.
Vezi și MOST WANTED de ALBA 2023: zeci de persoane condamnate sau cu mandate de arestare, date în urmărire generală. LISTA
În fapt, în perioada noiembrie 2004 – octombrie 2005, bărbatul, împreună cu un alt cercetat, au recrutat, cazat sau primit prin fraudă ori înșelăciune mai multe persoane de sex feminin, atât majore cât și minore, în scopul exploatării sexuale a acestora.
Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News