Eveniment
Judecătorul care l-a condamnat pe Nicolae Stelian la 30 de ani de închisoare și-a motivat hotărârea
Magistratul care a judecat dosarul pedofilului Nicolae Stelian şi-a motivat hotărârea prin care l-a trimis pe acesta după gratii, pentru 30 de ani. Vă prezentăm detalii din culisele activităţii infracţionale întreprinse de bărbatul care avea responsabilitatea antrenării secţiei de copii şi juniori a FC Unirea Alba Iulia.
În motivarea hotărârii judecătorului se arată că, în perioada 2009-2010, profitând de calitatea sa de antrenor, Nicolae Stelian a convins mai mulţi minori să meargă la domiciliul său, cu motivaţia că urmau să navigheze pe internet, să se distreze cu jocuri pe calculator sau să vizioneze de filme. Copiii din cadrul clubului de fotbal îl considerau antrenor, adresându-i-se în acest sens cu apelativele „domnul profesor”, „domnul antrenor”. După ce îi atrăgea pe copii la domiciliul său, inculpatul îi determina pe minori, prin constrângere psihică şi fizică şi profitând de calitatea avută şi de influenţa pe care o obţinuse asupra acestora, să întreţină cu el raporturi sexuale orale şi anale.
În cauză au fost identificaţi opt minori – cu care inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, ca urmare a constrângerii fizice şi psihice exercitate asupra acestora, trei dintre ei având vârsta sub 15 ani, la data săvârşirii faptelor.
De fiecare dată, raporturile sexuale întreţinute cu minori erau precedate de vizionarea unor filme cu caracter pornografic, la domiciliul inculpatului. În unele cazuri, inculpatul s-a filmat întreţinând relaţii sexuale cu minorii, iar ulterior a stocat imaginile pe calculatorul personal, vizionând filmele în următoarea perioadă de timp. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului, au fost ridicate mijloace de stocare a datelor informatice, respectiv un hard-disc şi o cameră video digitală, cu care inculpatul a înregistrat, iar pe care, ulterior, a stocat imaginile descrise mai sus.
Peste 90 de fişiere video şi imagini cu minori în ipostaze obscene, descoperite în locuinţa lui Nicolae Stelian
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate au fost găsite şi ridicate o serie de documente de identitate şi legitimaţii aparţinând minorilor înscrişi la Clubul de fotbal Unirea Alba Iulia, Secţia copii şi juniori. În cauză s-a dispus şi efectuarea unei percheziţii a mijloacelor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpat şi aparţinând acestuia, fiind identificate 52 de fişiere cu imagini reprezentându-l pe acesta împreună cu câţiva minori şi 44 fişiere video cu Nicolae Stelian, împreună cu părţile vătămate minore, în ipostaze cu caracter sexual explicit, întreţinând raporturi sexuale. De asemenea, au mai fost identificate 14 fişiere cu documente şi conversaţii purtate prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie instant cu partea vătămată. Probe importante cu privire la activitatea infracţională a inculpatului o constituie înregistrările efectuate în timpul consumării faptelor chiar de către inculpat şi care relevă atât influenţa şi autoritatea pe care acesta o avea asupra minorilor – părţi vătămate, cât mai ales neputinţa acestora de a riposta şi lipsa consimţământului minorilor la întreţinerea actelor sexuale. Sub acest aspect, trebuie menţionate denumirile sugestive date de Nicolae Stelian fişierelor care conţin aceste înregistrări: „M. o ia”, „V. pe treabă”, „V. buci buci ”etc.
Inculpatul a încercat să şteargă materialele incriminatoare
În timpul audierilor, Nicolae Stelian a recunoscut faptele reţinute în sarcina lui, declaraţiile lui fiind confruntate cu cele ale părţilor vătămate minore audiate şi cu celelalte probe administrate în cauză. Judecătorul a atras atenţia în motivarea sa asupra faptului că din probe rezultă că inculpatul, deşi nu avea un loc de muncă şi nu obţinea astfel venituri, s-a oferit şi a fost acceptat să lucreze, fără a fi angajat şi nici remunerat, ca şi colaborator al antrenorului de fotbal al Clubului FC Unirea Alba Iulia, la Secţia copii si juniori născuţi în anii 1994 -1995, tocmai pentru a-şi crea un mediu favorabil atragerii minorilor la domiciliul său în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu aceştia. Din înregistrările prezentate la proces se arată că Nicolae Stelian a insistat în activitatea sa infracţională, cu toate că părţile vătămate plângeau de fiecare dată şi încercau să se opună actelor sale (aspecte care rezultă din înregistrările efectuate cu părţile vătămate). De altfel, inculpatul a încercat să şteargă urmele activităţii sale infracţionale, fişierele ce conţin înregistrările video fiind recuperate de organele de cercetare penală. Inculpatul Nicolae Stelian are 37 de ani, nu este căsătorit, nu are copii, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptelor, declarând că regretă cele întâmplate, în apărarea sa invocându-se faptul că a fost abuzat sexual în copilărie. În cauză s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, concluziile raportului fiind că inculpatul prezintă diagnosticul „ pedofilie de acelaşi sex, tip nonexclusiv„ şi că la data săvârşirii faptelor inculpatul a avut discernământul păstrat.
Cea mai mare pedeapsă din sistemul juridic românesc
Tribunalul Alba a analizat probele administrate la dosar şi declaraţiile martorilor şi a apreciat că gravitatea faptelor comise de Nicolae Stelian impun un tratament penal mai aspru şi a aplicat pedepse distincte în funcţie de gravitatea fiecărei acţiuni:
– 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice;
– 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, faptă săvârşită faţă de partea vătămată B.I.R.;
– 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.A.C.;
– 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, faptă săvârşită faţă de partea vătămată L.Ş.D.;
– 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, faptă săvârşită faţă de partea vătămată N.V.;
– 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.A.;
– 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă săvârşită faţă de partea vătămată D.R.A.;
– 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă săvârşită faţă de partea vătămată O. B.
– 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.D.G.
Pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani, la care s-a adăugat un spor de 5 ani, urmând ca în final condamnatul să execute pedeapsa de 30 ani închisoare, alături de care va aplica, pe o durată de 10 ani, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Pentru faptele comise, Nicolae Stelian a fost obligat de instanţă la plata unor despăgubiri în valoare toatală de 420.000 de lei în favoarea părţilor vătămate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Leo
vineri, 25.02.2011 at 00:48
dc nu scrie numele complet?.. unde se poate vedea, am inteles ca pe un anumit site de la tribunal scrie numele complet.?
Cosmin Rotaru
luni, 28.02.2011 at 00:24
Numele cui te interesează? Al judecătoarei? Al copiilor vătămaţi?
nelutu popa
vineri, 25.02.2011 at 16:49
PE NELUTU POPA DE CE NU ESTE INTEROGAT CACI ESTE SEFUL CENTRULUI DE COPII SI JUNIORI AL CLUBULUI FC UNIRE A ALBA IULIA , PE DEASUPRA FOLOSESTE SI BATAIA RUPTA DIN RAI ASUPRA COPIILOR, SIGUR STIA DE ACEST E CAZURI SI TREBUIE CONDAMNAT SI EL DEOARECE A TAINUIT ACEASTA ABATERE MORALA SI SPIRITUALA A COPIILOR NEVINOVATI.
SA-I DEA DUMNEZEU PRECUM A FACUT CU TOTI COPII CARE AU TRECUT PE LA EL CA SI-A BATUT JOC DE SUFLETUL LOR IMATUR.
TREBUIE SCHIMBAT CAT MAI REPEDE DEOARECE REZULTATE LA CLUB NU VA MAI AVEA NICIODATA DE ACUMA IN COLO, TOT SUB LOCU L CINCI SE VA CLASA IN PERMANENTA.
IARTA-L DOAMNE CA NU-SI DA SEAMA DE CEEA CE FACE, ARE INCEPUT DE BOALA INCURABILA ADANCA.