Connect with us
Publicitate

Eveniment

Motivul pentru care o familie din Sebeș va fi cercetată de polițiști. Totul a pornit după ce un bărbat a fost oprit în trafic

Publicat

O femeie și un bărbat din Sebeș, soț și soție, sunt cercetați de polițiști după ce bărbatul a fost prins la volanul unei mașini, deși nu avea permis de conducere. 

În timpul cercetărilor, polițiștii și-au dat seama că mașina i-a fost dată bărbatului de către soția sa, iar acesta va fi și ea cercetată pentru că a încredințat mașina bărbatului. 

Cazul a fost făcut public de reprezentații IPJ Alba, într-un comunicat de presă emis în data de 10 aprilie 2023.

Potrivit IPJ Alba, la data de 10 aprilie 2023, în jurul orei 3.30, polițiștii de ordine publică din Sebeș, în timp ce acționau împreună cu jandarmii, pe strada Izvorului din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Sebeș.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul i-ar fi fost încredințat, pentru a fi condus pe drumurile publice, de către soția sa, cu toate că aceasta știa că bărbatul nu deține permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, iar față de femeie, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate