Connect with us
Advertisement

Eveniment

Motivul pentru care un bărbat din Vidra a rămas fără lemnele din camionul pe care în conducea. Ce au făcut polițiștii

Publicat

Un bărbat de 53 de ani a rămas fără 16 metri cubi de lemn, după ce a fost oprit de polițiștii din Câmpeni.

Mai exact, bărbatul a fost oprit seara, în timp ce conducea un camion încarcat cu lemne. Acesta nu a putut prezenta documentele legale care să ateste proveniența lemnului.

Drept urmare, materialul a fost confiscat.

Cazul a fost comunicat de reprezentații IPJ Alba, într-un comunicat de presă emis duminică, 24 septembrie 2023.

La data de 23 septembrie 2023, în jurul orei 21.00, în urma unui control efectuat de polițiștii din Câmpeni, pe raza comunei Vidra, a fost depistat un camion aparținând unui bărbat de 53 de ani, din comuna Vidra, care era încărcat cu 16 metri cubi de material lemnos, pentru care nu a putut prezenta documente legale.

Materialul lemnos a fost indisponibilizat, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul materialelor lemnoase în volum de peste 10 metri cubi, fără documente specifice de transport, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68, alin. 21 din Legea 46/2008 – Codul Silvic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement