Connect with us
Publicitate

Eveniment

Motocicletele vor putea circula pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun. Lege adoptată tacit

Publicat

Legea prin care motocicliștii vor putea circula pe benzile dedicate transportului public în comun, în localitățile unde acestea există și sunt semnalizate ca atare, a fost adoptată tacit de Senat. Votul decisiv în vor avea deputații.

Propunerea legislativă prevede completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Potrivit inițiatorilor, pentru fluidizarea traficului, motocicletele vor putea avea acces pe benzile special create pentru transportul în comun.

Proiectul introduce un nou aliniat la articolul 43, cu următorul cuprins:

„Autovehiculele din categoriile A, A1 și A2 au dreptul să circule pe benzile destinate transportului public de persoane, acolo unde acestea există și sunt semnalizate ca atare, doar în sensul de deplasare al transportului public de persoane”.

Inițiativa este pentru asigurarea circulației motocicliștilor în condiții de siguranță.

„Potrivit unei analize a FEMA (Federation of European Motorcyclists Associations), realizată inclusiv cu suportul reprezentanților din România a Asociației Naționale pentru Dezvoltarea Motociclismului, mai multe țări permit deja circulația motocicletelor pe benzile destinate transportului public. (…)

S-a constatat că este mai sigur să ții autovehiculele cu două roți în mișcare, decât să le obligi să călătorească în condiții de pornire și oprire a traficului. Pe lângă beneficiile prezentate mai sus, o astfel de inițiativă va reduce semnificativ și numărul accidentelor rutiere în care au fost implicate motociclete.

Putem face străzile mai prietenoase și mai sigure pentru motocicliști și în același timp să ajutăm la decongestionarea traficului și diminuarea poluării”, au explicat inițiatorii, în expunerea de motive.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate