Actualitate
Motociclişti din Alba cu dosare penale. Au fost depistaţi în trafic, fără permise de conducere
Poliţiştii din Alba îi cercetează pe trei bărbaţi care au fost suprinşi în trafic, conducând motociclete sau mopede, fără a deţine permise de conducere.
Vineri, 14 septembrie, în jurul orei 19.30, poliţiştii de siguranţă publică din Blaj, în timp ce acţionau pe strada Alexandru Borza din municipiu, l-au depistat pe un bărbat de 57 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un moped fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fără ca mopedul să fie înmatriculat sau înregistrat. Faţă de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Sâmbătă, 15 septembrie, în jurul orei 18.00, poliţiştii de siguranţă publică din Blaj, în timp ce acţionau pe strada Costache Negri din Blaj, au oprit, pentru control, o motocicletă ce era condusă de un tânăr de 21 de ani, din Blaj. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul motociclist nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motocicleta ce o conducea nu este înmatriculată sau înregistrată în circulaţie. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea, pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Duminică, 16 august, în jurul orei 17.30, poliţiştii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acţionau pe strada Mureşului din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 29 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea o motocicletă fără a deţine permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de motociclist, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News