Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Muncă în folosul comunităţii, la Aiud. Contravenienţii fără venituri vor asigura întreţinerea spaţiilor verzi, a şcolilor sau vor fi implicaţi în ecarisaj

Publicat

Consilierii locali din Aiud au aprobat locaţiile propuse pentru efectuarea muncii în folosul comunităţii de către persoanele care primesc hotărâre judecătorească în acest sens. Este vorba despre vorba despre activităţi de întreţinere şi curăţire a locurilor de agrement, parcurilor, spaţiilor verzi din municipiu şi din Valea Aiudului, dar şi a şcolilor, grădiniţelor, spitalelor sau aşezămintelor socio-culturale.

Persoanele care nu îşi plătesc amenzile şi primesc mandat de executare din partea instanţelor judecătoreşti pentru muncă în folosul comunităţii, pe teritoriul din municipiul Aiud vor fi implicate în acţiuni de igienizare şi întreţinere a locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor şi a rigolelor, la păstrarea curăţeniei municipiului Aiud şi a zonelor verzi în general. Vor participa şi la activităţi în folosul creşei, grădiniţelor, şcolilor, spitalului şi al altor aşezăminte social-culturale, dar vor fi implicaţi şi în ecarisaj.

Instanţele de judecată pot dispune, alternativ, atât amenda contravenţională, cât şi prestarea de servicii în folosul comunităţii. În cazul în care contravenientul nu are venituri, iar autoritatea locală nu poate apela la soluţia executării silite, se sesizează instanţa. Activitatea în folosul comunităţii are o durată de maximum 50 de ore pentru adulţi, iar, pentru minori, începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Aiud, sunt câteva zeci de cazuri de persoane care sunt înregistrate cu amenzi neplătite şi care nu pot fi executate silit şi asupra cărora se pot aplica măsuri de muncă în folosul comunităţii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate