Munca în weekend. Angajații care lucrează sâmbăta și duminica și primesc cele 48 de ore consecutive de repaus săptămânal în alte zile ale săptămânii, au dreptul la un spor salarial, potrivit Codului Muncii.

Publicitate

Această regulă este adesea ignorată de angajatori, deși nerespectarea ei poate atrage amenzi de până la 5.000 de lei.

Munca în weekend. Ce spune Codul Muncii despre repausul săptămânal

Conform articolului 137 din Codul Muncii, repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă acordat sâmbăta și duminica.

Totuși, legea permite excepții: dacă repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, acesta poate fi acordat și în alte zile, stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Publicitate
Publicitate

Cu alte cuvinte, angajatorii din domenii precum comerț, HoReCa, servicii medicale sau alte activități care nu pot fi întrerupte în weekend pot programa liberul angajaților în timpul săptămânii - dar doar dacă această regulă este trecută explicit în regulamentul intern sau în contractul colectiv de muncă.

Sporul pentru munca de weekend, obligatoriu prin lege

Atunci când repausul săptămânal este mutat din weekend în alte zile, salariații au dreptul automat la un spor salarial.

Potrivit alineatului (3) al articolului 137, salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Legea nu impune un procent minim pentru acest spor. Valoarea lui este negociată între angajat și angajator, dar trebuie neapărat consemnată în scris - în contractul individual de muncă, într-un act adițional sau în contractul colectiv de muncă.

Chiar dacă suma nu este prevăzută de lege, angajatorul nu poate refuza acordarea sporului dacă salariatul lucrează efectiv în weekend și primește liber în cursul săptămânii.

Amenzi pentru angajatorii care nu acordă sporul sau repausul corect

Angajatorii care stipulează în contractul individual de muncă clauze care contravin legii - de exemplu, mutarea liberului în timpul săptămânii fără acordarea niciunui spor pentru munca din weekend - riscă sancțiuni contravenționale.

Publicitate

Potrivit articolului 260 din Codul Muncii, stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispozițiilor legale se sancționează cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei.

De asemenea, dacă angajatorul nu acordă deloc repausul săptămânal sau îl acordă fragmentat, altfel decât sub forma celor 48 de ore consecutive, riscă o amendă separată, între 1.500 și 3.000 de lei.

Repausul acordat cumulat, după 14 zile de muncă continuă

Codul Muncii reglementează și situația salariaților care lucrează în activități cu program continuu, unde repausul săptămânal nu poate fi acordat imediat. Potrivit art. 137 alin. (4), în situații de excepție, zilele de repaus săptămânal pot fi acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă (ITM) și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.

Publicitate

În acest caz, compensația financiară este mult mai mare decât un spor obișnuit de weekend. Conform alin. (5) al aceluiași articol, salariații ale căror repaus săptămânal se acordă în aceste condiții au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2), articol care reglementează sporul pentru munca suplimentară.

Astfel, pentru salariații care lucrează în regim de activitate continuă și primesc zilele de repaus săptămânal abia după o perioadă de până la 14 zile consecutive, legea impune un spor salarial de minimum 150% din salariul de bază - practic, dublul sporului standard pentru muncă suplimentară, care este de 75%.

Publicitate

Angajatorii pot stabili, prin contractul individual sau colectiv de muncă, un procent mai mare de 150%, dar niciodată sub acest prag minim obligatoriu.

O situație aparte apare atunci când angajatorul cheamă salariatul înapoi la muncă în timpul zilelor de repaus la care acesta avea deja dreptul în săptămâna respectivă, motivat de circumstanțe excepționale. În acest caz, legea îi garantează angajatului același spor de 150%, calculat pentru orele efectiv lucrate în intervalul în care ar fi trebuit să se afle în repaus.