PNL și PSD poartă miercuri seară negocieri aprinse pentru postul de director general al Cuprumin Abrud, ocupat în prezent de Tiberiu Rațiu. 

Întâlnirea, organizată la sediul primăriei, a început la ora 18. La ea participă primarul și viceprimarul din Abrud (ambii PNL), președintele PSD Abrud, actualul director Tiberiu Rațiu, Dorel Tomuș și 3 consilieri locali care lucrează la Cuprumin.

Publicitate

Potrivit surselor Alba24, deputatul PSD Radu Tuhut, influent în zona Munților Apuseni, a intenționat să îl impună pe Ilie Călin Bodea, un apropiat al său.

De cealaltă parte, liberalii vor să îl mențină în funcție pe Rațiu, secondat de Dorel Tomuș de la PSD (în funcția de director adjunct).

Compania ține de Ministerul Economiei, portofoliu deținut în prezent de PSD, de unde și pretenția social-democraților de a cere postul de director general.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ilie Călin Bodea a fost secretar de stat în Ministerul Economiei și director intermar al spitalului din Câmpeni. Potrivit surselor Alba24, cei din Abrud au o problemă în a-l accepta în funcție și din cauza orgoliilor, întrucât acesta este din Câmpeni.

”Cuprumin” este una dintre puținele firme românești de stat care funcționează foarte bine după regulile economiei de piață.

Compania a reușit să se mențină în activitate printr-o reorganizare reușită, într-un domeniu care s-a prăbușit în anii de după revoluție: sectorul minier.

Este însă în permanență o miză pentru partidele politice atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere politic (angajări, control politic în zonă etc).

Publicitate

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News